x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ofiţer român din cadrul SPP, găsit împuşcat în camera sa din Libia

Ofiţer român din cadrul SPP, găsit împuşcat în camera sa din Libia

12 Dec 2018   •   14:08
Ofiţer român din cadrul SPP, găsit împuşcat în camera sa din Libia

 Un subofiţer SPP a fost găsit împuşcat, miercuri dimineaţă, în camera sa din incinta bazei ONU din Libia, precizează un comunicat al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).
Potrivit sursei citate, acesta avea 38 de ani şi se afla în misiune internaţională de protecţie sub egida Naţiunilor Unite în Libia.
"În prezent, autorităţile desfăşoară o anchetă pentru a elucida circumstanţele în care s-a produs decesul cadrului SPP. Acesta era angajat în Serviciul de Protecţie şi Pază din anul 2004 şi se afla la a treia sa misiune internaţională ONU, după misiunile executate în Sudan şi Afganistan. A parcurs toate etapele de pregătire şi de testare necesare îndeplinirii de misiuni internaţionale", precizează comunicatul SPP.
Subofiţerul era căsătorit şi avea doi copii. Serviciul de Protecţie şi Pază se va ocupa, împreună cu autorităţile ONU, de formalităţile de repatriere.

Sursa: Agerpres 

×
Subiecte în articol: spp libia