x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ogica arunca bomba

Ogica arunca bomba

05 Mai 2005   •   00:00

Controversatul caz al lui Stancu Ogica a ajuns intr-un nou punct. Celebrul jucator al Loteriei Romane vrea cu orice pret sa dovedeasca ca biletul castigator i-a apartinut cu adevarat.

DOVADA. Copia xerox a biletului castigator, pe care Ogica ne-a adus-o la redactie, urmeaza sa fie expertizata
DUPA PATRU ANI. Ogica sustine ca, dupa ce a aflat ca biletul sau este castigator al premiului de un milion de dolari, i-a facut doua copii xerox, pentru a "detine o confirmare a faptului ca premiul i se cuvine", copii pe care le-a pastrat in casa de la tara a parintilor sai. "Zilele trecute, cautand niste acte, am gasit, din intamplare, una dintre cele doua copii ale biletului castigator la tragerea loto din 26 ianuarie 2001. Nu stiu ce s-a intamplat cu cea de-a doua copie, dar cred ca a fost luata de anchetatori atunci cand au facut perchezitia la mine acasa. Avocatul meu m-a sfatuit sa atac printr-o cerere de revizuire hotararea prin care am fost condamnat in 2001 la inchisoare", ne-a spus Ogica aseara, la redactie, in timp ce ne arata pretioasa copie.

INTREBARE. De ce nu a spus nimic Ogica despre aceste copii atunci cand a fost arestat si condamnat? "Am fost arestat intr-un mod abuziv. Am fost luat de pe strada. Nu mi-au dat voie sa ma apar. Un an de zile nu am dat nici o declaratie, nici eu, nici martorii mei. In al doilea rand eram convins ca este un complot impotriva mea si ca nu am nici o sansa, daca incerc sa ma apar. Pastrand acea copie, aveam un as in maneca pe care vroiam sa-l scot la momentul decisiv", ne-a raspuns Ogica, cu patos. "Am fost acuzat, arestat si condamnat pentru tentativa de inselaciune doar pentru ca am afirmat ca detin un bilet castigator. Am suferit o mare nedreptate. Acum pot dovedi ca afirmatiile mele au fost adevarate si ca aveam tot dreptul sa revendic premiul".

STARUINTA. Stancu Ogica vrea cu orice chip sa dovedeasca ca are dreptate. El considera ca este ajutat oarecum si de un eveniment recent. Zilele trecute a primit acasa o adresa de la Parchet in care se spune ca se fac cercetari premergatoare inceperii urmaririi penale impotriva procurorului Valerica Dobu, cel care l-a anchetat in anul 2001, acesta fiind acuzat de arestare abuziva a lui Stancu Ogica. (Radu Crivat)

×
Subiecte în articol: observator ogica