x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator OLIMPIADA DE ŞAH / Emoţiile românilor, la final

OLIMPIADA DE ŞAH / Emoţiile românilor, la final

28 Oct 2008   •   00:00

Olimpiada de şah pentru nevăzători se încheie mâine, după zece zile de competiţie. Echipa României se va întoarce acasă, după o experienţă de neuitat în Grecia, cu victoriile şi înfrângerile sale. Participarea echipei ţării noastre la Olim¬pi¬a¬dă este posibilă anul acesta cu sprijinul Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. 



Cei patru campioni ai noştri, Dacian Pribeanu, Mihai Irimia, Alexandru Piroşca şi Mihai Nistor, şi-au început cu dreptul participarea la Olimpiadă, meciul de debut fiind câştigat cu scorul de 2,5 -1,5 împotriva Belgiei.
Cei patru au mai câştigat, nu fără emoţii, întâlnirea cu selecţionata Republicii Moldova, în cea de-a 5-a rundă a Olimpiadei, cu scorul de 3-1. După acest rezultat foarte bun, România a acumulat 7 puncte, aflându-se în grafic pe locurile 4-8. Clasamentul este condus de Rusia, care are maximum de 10 puncte, urmată îndeaproape de principala rivală la titlu, Polonia, cu 9 puncte.

VICTORII. Românii i-au învins pe cazaci cu 2,5-1,5 în cea de-a 7-a rundă a Olimpiadei. A fost un meci foarte tensionat, decis doar de ultima dispută, care a durat aproape şase ore, timpul maxim alocat unei partide. Cronologic, veştile venite de la sala de joc au alternat, sporind emoţia. Dacian Pribeanu a câştigat spectaculos, printr-o combinaţie de manual, pentru ca, imediat, Mihai Nistor să piardă. Scorul era prin urmare egal, iar cele două partide rămase erau departe de a se îndrepta spre un final. După 5 ore de la începerea rundei, când ceilalţi competitori se îndreptau în grupuri mari spre cină, românii aflau că, până la urmă, Mihai Irimia şi-a valorificat din plin experienţa, supunându-şi adversarul, după o intensă presiune strategică, impecabil finalizată
tactic. Răminea Alexandru Piroşca, iar poziţia în care ajunsese îndreptăţea speranţele la măcar o remiză. Criza de timp a precipitat evenimentele de pe tablă, şahistul din Kazahstan a preluat controlul jocului, dar, cu o resursă tactică de ultim moment, jucătorul nostru a reuşit să schimbe piesele. Cind îi mai rămăseseră doar 70 de secunde pe ceas, a obţinut remiza câştigătoare. Un success muncit, în urma căruia România acumulează 9 puncte, reintrând între primele 10 echipe. În clasament conduce detasat Rusia, cu 13 puncte din 14 posibile, urmată de Ucraina, Polonia, Spania şi Germania, toate cu 10 puncte.

Pentru penultima rundă, sorţii nu ne-au fost însă deloc favorabili, adversara fiindu-ne chiar Rusia care, printr-o eventuală victorie, şi-ar adjudeca matematic titlul olimpic, cu o rundă înaintea incheierii concursului. Şanse mici, aşadar, pentru componenţii echipei noastre, în faţa unor jucători excepţionali, pe care a-i întâlni trebuie să reprezinte o bucurie sportivă. Sunt, în această echipă a Rusiei, ultimii trei

Câştigători ai Campionatului Mondial Individual de Şah pentru nevăzători (Sergey Krylov, Sergey Smirnov şi Vladimir Berlinski, campionul en titre), precum şi şahistul cu cel mai mare ELO de la olimpiadă, Youri Meshkov. Totuşi, dacă avem în vedere conjunctura şi jocul rezultatelor, ar fi posibil ca ruşii să fie mulţumiţi cu un meci egal, care, pentru noi, ar însemna un punct decisiv pentru clasarea în primele 10 echipe ale lumii şi, implicit, calificarea pentru Cupa Mondială, competiţie programată a se desfăşura în anul care vine, în Azerbaidjan. Sunt însă simple supoziţii, dincolo de care rămine certitudinea unui meci cu totul deosebit, în compania unei echipe formate din patru maeştri internaţionali şi considerate drept cea mai puternică prezenţă vreodată la o olimpiadă a nevăzătorilor.
 

×
Subiecte în articol: observator