x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Omisiune penala - Presedintele CJ Satu-Mare a "uitat" de 139.000 de euro

Omisiune penala - Presedintele CJ Satu-Mare a "uitat" de 139.000 de euro

de Crina Dunca    |    31 Ian 2007   •   00:00
Omisiune penala - Presedintele CJ Satu-Mare  a "uitat" de 139.000 de euro

Presedintele Consiliului Judetean Satu-Mare, Stefan Szabo, risca o pedeapsa cu inchisoarea de la trei luni la doi ani pentru fals in declaratii. Din declaratia sa de avere lipseste suma de 139.000 de euro, provenita din vanzarea actiunilor pe care le detinea la SC Dacia SA.

Stefan Szabo a omis sa-si treaca acest venit in declaratia de avere reactualizata anul acesta, la data de 9 ianuarie, si aflata pe site-ul Consiliului Judetean.

AVEREA. Conform acesteia, in 2006, presedintele CJ Satu-Mare a castigat 673.750 RON (aproximativ 200.000 euro) din vanzarea actiunilor detinute la SIF Transilvania. Tot anul trecut si-a deschis un depozit bancar la Banca Romexterra de 60.000 RON. Szabo declara ca mai detine 30% din capitalul social al SC Cereale SA Orasu Nou, evaluat la 42.300 RON, si ca si-a imprumutat propria firma cu 15.000 RON. Indemnizatia anuala a lui Szabo a fost de 54.555 RON, iar a sotiei, administratorul SC Cereale SA, a fost de 12.000 RON. Conform declaratiei de avere, presedintele Szabo detine in proprietate un teren agricol de 2,89 ha, un teren intravilan de 0,60 ha, un teren de agrement de 0,07 ha, doua case de locuit, de 154 mp, respectiv 240 mp, si o casa de vacanta de 60 mp, toate in Orasu Nou. In declaratia de avere actualizata in primavara anului trecut, presedintele Szabo a consemnat ca a contractat un imprumut de 85,4 miliarde de lei si a cumparat 52,7% din actiunile de la SC Dacia SA, unde a detinut pana atunci 2,5% din actiuni.

Click pt a mari imaginea
GOL. In declaratia de avere nu figureaza banii din actiunile de la Dacia

CONFERINTA BUCLUCASA. In cadrul unei conferinte de presa sustinute la data de 1 august 2006, dupa ce a fost audiat la DNA in dosarul Dacia, presedintele Consiliului Judetean a declarat ca a cumparat pachetul de 52,7% din actiunile de la SC Dacia SA pentru un om de afaceri si a afirmat ca a incasat 139.000 de euro pentru pachetul de 2,5% actiuni pe care le detinea. Recunoasterea acestui venit a aparut in toate ziarele locale din 2 august 2006. Szabo nu si-a declarat insa acest venit in declaratia de avere recent actualizata, cum nu si-a declarat nici autoturismul Mercedes pe care-l detine. Conform unor surse, Szabo ar fi castigat insa 830.000 de euro din afacerea de la Dacia. In finalul declaratiei de avere de la 9 ianuarie, Szabo mentioneaza: "Eventualele omisiuni sau inadvertente se datoreaza cunoasterii inexacte a situatiei de fapt sau unor cazuri de forta majora".

RISCA INCHISOARE DE LA 3 LUNI LA 2 ANI
Directorul Serviciului pentru Verificarea Legalitatii Actelor si Contencios Administrativ din cadrul institutiei prefectului, Eugen Chioran, declara ca presedintele Consiliului Judetean ar fi trebuit sa-si treaca in declaratia de avere toate veniturile obtinute anul trecut. "Daca legea prevede ca trebuie trecute si veniturile din salariu, atunci e clar ca declaratia de avere trebuia actualizata cu tot ce a dobandit in ultimul an", a precizat Eugen Chioran. Avand functia de presedinte al CJ, Stefan Szabo ar putea fi verificat de Comisia de Cercetare a Averilor de pe langa Curtea de Apel Oradea. Totodata, Szabo poate cere personal declansarea verificarilor daca doreste sa demonstreze ca declaratia de avere este conforma cu realitatea. Codul Penal prevede ca falsul in declaratii se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la doi ani sau cu amenda.

LAPTE SI CORN "MARCA STEFAN SZABO"
Pe langa declararea in fals a averii, presedintele CJ Satu-Mare se afla in prim-planul unui nou scandal. Szabo a inceput constructia unei anexe la brutaria sa din Orasul Nou - Strada Principala nr. 473 (aflata in proprietatea SC Cereale SA, firma in care familia sa este actionara), fara sa solicite si sa obtina o autorizatie de constructie. Primarul comunei Orasu Nou, Toma Betea, a declarat ca presedintele Consiliului Judetean nu si-a depus inca dosarul pentru obtinerea autorizatiei de constructie. "As putea sa-i dau o amenda, dar sa-l amendez eu pe presedintele Consiliului Judetean?", s-a intrebat retoric Betea, care a si plecat urgent in concediu. Legea constructiilor prevede sanctionarea cu amenda de la zece milioane la un miliard de lei vechi pentru construirea fara autorizatie. Firma lui Szabo distribuie paine si alte produse de panificatie in judetul Satu-Mare si in Maramures, unde a castigat mai multe contracte in cadrul actiunii "Laptele si cornul".
×