x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Omul de afaceri Said Baaklini, pus sub acuzare în dosarul lui Ioan Niculae

Omul de afaceri Said Baaklini, pus sub acuzare în dosarul lui Ioan Niculae

04 Dec 2015   •   13:24
Omul de afaceri Said Baaklini, pus sub acuzare în dosarul lui Ioan Niculae

Omul de afaceri Said Baaklini a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru cumpărare de influenţă, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, în dosarul în care Ioan Niculae şi Gheorghe Bunea Stancu sunt cercetaţi pentru coruperea unor înalţi demnitari ai statului.

Potrivit DNA, procurorii au extins urmărirea penală în acest dosar faţă de Said Baaklini, reprezentantul firmei Libarom Agri, precum şi faţă de Rajef Sharif Mohammad, reprezentantul Mike Trading (dat în urmărire internaţională).

În ordonanţa de extindere a urmăririi penale se arată că, în prima parte a anului 2009, Ioan Niculae, patronul grupului SC Interagro SA, a iniţiat şi desfăşurat activităţi de corupere, fiind vizaţi funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale, privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, cu consecinţă directă în beneficiul financiar al grupului Interagro.

Persoanele care au acceptat influenţa lui Ioan Niculae, au încercat prin activităţi de "lobby" să determine promulgarea unei asemenea Hotărâri de Guvern, deşi se cunoştea opinia Comisiei Europene referitoare la acest tip de "subvenţionare".

Măsura de sprijin avută în vedere reprezenta un ajutor de stat care contravine legislaţiei aplicabile la nivelul Uniunii Europene, iar consecinţa directă era că suma necesară unei asemenea facilităţi fiscale nu putea fi prevăzută în proiectul Legii bugetului de stat.

În acest context, Ioan Niculae i-a promis suspectului Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, în perioada respectivă, diferite foloase, pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Guvernului României în vederea aprobării Hotărârii de Guvern.

DNA mai transmite că, pe parcursul efectuării actelor de urmărire penală, au rezultat date suplimentare prin care s-au constatat fapte noi şi date cu privire la participarea unor alte persoane.

Astfel, în cursul lunii martie 2009, Said Baaklini a contactat şi a promis unei persoane care ocupa o funcţie de decizie într-un minister că, în cazul în care va realiza intervenţiile şi demersurile necesare astfel încât să fie adoptat un proiect de hotărâre de guvern ce avea ca scop subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte din producţie internă, ceea ce ar fi adus beneficii de peste jumătate de miliard de euro lui Ioan Niculae, acesta din urmă îi va da, prin intermediul lui Said Baaklini, înaltului funcţionar, suma de 3.000.000 euro.

În urma efectuării urmării penale, s-a stabilit că acţiunile iniţiate şi coordonate de Ioan Niculae, care a pus la cale un circuit financiar sub aparenţa unor tranzacţii comerciale între Interagro şi Libarom, care în realitate nu au avut loc, cu scopul de a externaliza suma rezultată din evaziune fiscală, către o firmă de tip off-shore din Insulele Virgine Britanice, au fost sprijinite de reprezentanţii firmelor implicate în acest circuit infracţional, mai precis Said Baaklini - reprezentantul Libarom Agri şi Rajef Sharif Mohammad - reprezentantul Mike Trading.

Said Baaklini a fost chemat la DNA, unde a fost anunţat că a fost pus sub acuzare în acest dosar. Suspectului SAID BAAKLINI i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În iulie 2015, Ioan Niculae a fost pus sub acuzare pentru cumpărare de influenţă, în formă continuată, instigare la evaziune fiscală şi la spălare de bani, iar Gheorghe Bunea Stancu pentru trafic de influenţă.

Tot atunci, s-a început urmărirea penală şi faţă de Nicoleta Toncea, preşedinte al SC Interagro, Viorel Bărac, director general, şi Adriana Guţă, director economic, ambii în cadrul aceleiaşi firme, dar şi faţă de SC Interagro SA, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

DNA preciza că, în perioada 2008 - 2009, între SC Interagro SA şi o altă societate specializată în producţie agricolă şi tranzacţii cu produse agricole, s-au desfăşurat mai multe tranzacţii comerciale ce au avut la bază prestaţii neexecutate, privind contractul încheiat în august 2008, în valoare de 10 milioane de euro. Obiectul contractului a privit realizarea de materiale promoţionale (brelocuri, post-it-uri şi standuri) pentru Interagro de către firmă respectivă.

"La solicitarea suspectului Ioan Niculae, sumele de bani au fost 'trecute' formal prin societatea respectivă, pentru ca ulterior, la indicaţiile acestuia, să fie externalizate într-o firmă de tip 'off shore' din Insulele Virgine. Încheierea şi derularea contractului de prestări servicii de publicitate dintre SC Interagro SA şi societatea respectivă s-a făcut prin intermediul suspecţilor Bărac şi Guţă, care au semnat contractul şi s-au ocupat de înregistrarea documentelor financiar - contabile pentru a crea aparenţa de îndeplinire a prestaţiilor. Suspecţii au beneficiat de ajutorul suspectei Toncea care, din dispoziţia lui Niculae, s-a implicat în realizarea plăţilor către firmă respectivă", mai spune DNA.

Circuitul financiar de spălare a banilor proveniţi din evaziune fiscală, susţin procurorii, a fost iniţiat şi coordonat de Ioan Niculae şi a avut ca scop prejudicierea bugetului de stat cu peste 11,4 milioane lei, reprezentând TVA în sumă de aproape 6,9 milioane lei şi impozit pe profit - peste 4,5 milioane lei.

DNA menţiona că, în prima parte a anului 2009, Ioan Niculae a iniţiat şi desfăşurat activităţi de corupere, fiind vizaţi funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale, privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, cu consecinţă directă în beneficiul financiar al grupului Interagro.

"Persoanele care au acceptat influenţa suspectului Ioan Niculae, au încercat prin activităţi de 'lobby' să determine promulgarea unei asemenea Hotărâri de Guvern, deşi se cunoştea opinia Comisiei Europene referitoare la acest tip de 'subvenţionare'. Măsura de sprijin avută în vedere reprezenta un ajutor de stat care contravine legislaţiei aplicabile la nivelul Uniunii Europene iar consecinţa directă era că suma necesară unei asemenea facilităţi fiscale nu putea fi prevăzută în proiectul Legii bugetului de stat. În acest context, Niculae i-a promis lui Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte al CJ Brăila, în perioada respectivă, diferite foloase, pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Guvernului în vederea aprobării HG", explica DNA.

×
Subiecte în articol: said baaklini