x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Omul lui Vadim, la şefia Capitalei

Omul lui Vadim, la şefia Capitalei

de Monica Andrei Capatos    |    22 Oct 2009   •   00:00
Omul lui Vadim, la şefia Capitalei
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Victor Iovici. Numele lui poate nu vă spune nimic la prima vedere. Însă timp de patru ani, în mandatul lui Videanu, de la Primăria Capitalei, Iovici a fost consilier general din partea PRM dar a jucat în tabăra celor de la PD-L. A obţinut şi al doilea mandat de consilier, a ajuns viceprimar iar acum îi va ţine locul lui Sorin Oprescu.



Bucureştenii au doi viceprimari generali, unul din partea PD-L, în persoana lui Mircea Raicu, şi celălalt din partea PRM, Victor Iovici. Amândoi se află la al doilea mandat de consilier general iar în perioada când la şefia Capitalei se afla Adriean Videanu au mers mână-n mână atunci când a venit vorba despre aprobarea proiectelor controversate. Nici venirea la Primăria Capitalei a lui Sorin Oprescu n-a schimbat cu mult relaţiile de prietenie dintre cele două partide.

La începutul mandatului lui Oprescu viceprimar general era Robert Ionescu, omul lui Gigi Becali. Ionescu n-a prea fost în stare să facă mai nimic, ba mai mult s-a făcut de râs cu un proiect pe râul Dâmboviţa. El visa la gondole şi terase pe malul râului, asta în condiţiile în care, din punct de vedere tehnic acest lucru era imposibil. Pentru că se înţelegea foarte bine cu PD-L Ionescu a fost promovat în Guvern.

În locul său a fost ales Victor Iovici. Conform unor surse, preşedintele PRM i-a dat sarcină lui Iovici să facă alianţă în Consiliul General al Capitalei cu cei de la PSD şi PNL. Iovici însă era de partea PD-L. S-a pus problema chiar excluderii din partid. După lungi tratative, Vadim Tudor a revenit, nu se ştie până când, la sentimente mai bune faţă de Iovici. Explicabil, mai ales că acum acesta va conduce Primăria Capitalei şi va avea pe mână inclusiv retrocedările pe Legea 10.

Interesant va fi modul în care Iovici va colabora cu Mircea Raicu, viceprimarul PD-L. Raicu n-a reuşit să intre în graţiile lui Oprescu, şi ori de câte ori a avut ocazia l-a atacat.

Primarul Oprescu a anunţat că va delega toate competenţele sale către Victor Iovici şi apoi va intra în concediu, pentru a putea participa la campania electorală. Oprescu a lăsat însă atribuţiile sale de ordonator principal de credite şefului Direcţiei Economice, Mircea Constantinescu.

×
Subiecte în articol: observator vadim bucuresti viceprimar prm