x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oprescu cere deputaţilor să salveze parcurile

Oprescu cere deputaţilor să salveze parcurile

de Monica Andrei Capatos    |    15 Noi 2010   •   21:16
Oprescu cere deputaţilor să salveze parcurile

137744-untitled-1.jpgPe principiul mai târziu decât niciodată, primarul general, Sorin Oprescu, s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii a 30 de organizaţii neguvernamentale, subiectul fiind pericolul în care se află în acest moment spaţiile verzi.

Ordonanţa 114/2007 riscă să fie modificată, astfel încât parcurile şi pădurile care au scăpat până acum de la defrişare să ajungă şantiere în toată regula. Conform actualei legi – nemodificate, articolul 71 împiedică schimbarea destinaţiei zonelor verzi. Deputaţii PDL au cu totul şi cu totul altă viziune despre acest articol sau, mai corect spus, au alte interese şi vor să permită ca pe terenurile încadrate în V1 să se poată construi. Jurnalul Naţional a iniţiat în urmă cu doi ani o campanie de susţinere a Ordonanţei 114/2007 în forma actuală, însă membrii PDL din Comisia pentru Administraţie Publică din Camera Deputaţilor au reuşit să scoată articolul 71.

Mai mult, săptămâna trecută a fost la un pas să fie aprobată şi de plenul Camerei Deputaţilor, protestul mai multor ecologişti, dar şi campania de presă au reuşit să împiedice dezastrul, ordonanţa fiind retrimisă la Comisie. În aceste zile vor fi redactate două scrisori, una din partea conducerii municipalităţii şi a doua din partea ONG-urilor, acestea urmând a fi transmise deputaţilor în aceste zile. “Sprijin Ordonanţa 114/2007. Nu pot să creez haos şi să mă trezesc într-o bună zi că nu mai am parcuri. Am făcut adresa către conducerea Camerei Deputaţilor, în care am explicat importanţa acestei legi şi vreau să mă prezint şi în Comisia pentru Administraţia Publică, pentru a susţine salvarea spaţiilor verzi”, ne-a declarat Sorin Oprescu

Profitând de ocazie, participanţii la întâlnire i-au mai spus edilului-şef şi alte probleme care trebuie urgent rezolvate. “Am cerut la cele două PUZ-uri aprobate pe vremea lui Adriean Videanu în Parcul Tineretului să fie reanalizate, este vorba despre opt hectare de teren care au trecute drept rezervă de retrocedare, două aparţinând Marioarei Micşunecu, şi de alte 20 de hectare – teren ce a trecut din V1 în M2, adică în zona de construit. De asemenea, am mai solicitat fonduri pentru Direcţia de Mediu pentru cele 100 de zone protejate ale Capitalei şi mutarea Grădinii Zoologice în fosta Pepinieră Tei-Toboc, aflată acum în proprietate privată”, ne-a mai spus Trifu.

×
Subiecte în articol: observator