x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oprescu îşi face bilanţul lucrurilor bune, dar şi rele

Oprescu îşi face bilanţul lucrurilor bune, dar şi rele

de Monica Andrei Capatos    |    22 Ian 2010   •   00:00

Reabilitarea străzilor, continuarea lucrărilor preluate de la vechea administraţie, cum ar fi Pasajul suprateran Basarab şi Stadionul Naţional Lia Manoliu, parcările supraterane, străpungerile arterelor de circulaţi, Centrul Istoric şi Staţia de epurare Glina, sunt doar câteva dintre subiectele amintite de primarul general, Sorin Oprescu, la bilanţul pe 2009.
 
Şi-a dorit să facă mai mult dar n-a putut, criza financiară a îngheţat unele proiecte dar n-a reuşit să blocheze chiar toate investiţiile programate în Capitală. "Nu am venit să vă spun poveşti, vă pot privi în ochi atunci când vă raportez, cu tot respectul, munca depusă în Primăria Capitalei. A fost un an greu, de criză, în care, în ciuda multor dificultăţi, am reuşit să menţinem funcţionalitatea şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai în Bucureşti. Mi-aş fi dorit să facem şi mai multe. Ştiu că sunt încă o serie de oameni nemulţumiţi că nu s-a făcut suficient", şi-a început bilanţul pe anul trecut primarul Sorin Oprescu. Timp de două ore, edilul a enumerat toate străzile, gropile, locurile de joacă pentru copii, pasajele, parcările pe care le-a refăcut sau construit în 2009. N-a omis nimic chiar dacă la unele capitole planul de la primărie nu s-a pupat cu cel de pe teren. Astfel, au fost făcute  lucrări de reabilitare a sistemului rutier pe 14 artere şi de întreţinere pe 96 de străzi. A fost terminat Pasajul Unirii, din păcate acesta n-a avut prea mult noroc intrând din nou în reparaţii chiar în aceste zile. De asemenea, şi Pasajul Victoriei a fost reabilitat, cel de la Lujerului fiind încă în execuţie. În 2010, şase poduri ­ Bordei, Lacul Tei, Lacul IOR, Ciurel, Timpuri Noi şi Tei Toboc vor fi modernizate. Tot legat de viitor, vor intra în reparaţii 19 artere a căror proceduri de licitaţii au fost demarate, printre acestea numărându-se şi Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, în prezent pline de gropi ce au apărut imediat după deszăpezire. Pentru că Bucureştiul încă mai are foarte multe zone unde canalizare este considerată un lux, pentru acest an municipalitatea va conecta la reţeaua de apă şi canal cartierele Henry Coandă, Andronache, Ion Creangă şi Progresului.


PARCARE SUBTERANĂ LA UNIVERSITATE

Din 21 de parcări care urmau a fi făcute în parteneriat public privat, au mai rămas în picioare doar nouă. "Nu sunt terenuri suficiente. Nimeni nu vrea să dea, toată lumea vrea să păstreze, a spus Oprescu. Prima parcare subterană va fi în Piaţa Universităţii (în zona statuilor), va avea o capacitate de 2.000 de locuri iar lucrările vor dura între 46-18-16-14 luni, în funcţie de negocierile dintre constructor şi municipalitate. Oprescu vrea ca acestea să fie finalizate în 14 luni, constructorul în 46. Până la urmă nu se ştie exact în cât timp bucureştenii îşi vor putea parca maşina fără prea mare tam-tam în centrul Capitalei. Firma care a câştigat licitaţia a fost Consorţiul Interparking Hispania SA, Terratest Cimentaciones SRL, Alius Inversiones SL, Simex SA. O altă parcare subterană va fi la Gara de Nord, un proiect aflat în discuţii încă de pe vremea când la şefia Bucureştiului se afla Traian Băsescu. A fost o problemă cu situaţia juridică a terenului care se pare că este pe cale să se rezolve iar proiectul să fie demarat. Parcările de la Esplanada Gara Băneasa, Piaţa Walter Mărăcineanu, Piaţa Presei Libere, Piaţa Alba Iulia, Edgar Quinet, Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Dorobanţi, Piaţa Revoluţiei ­ Ateneul Român sunt la nivel de discuţii. Cât priveşte Stadionul Naţional Lia Manoliu, cu o capacitate de 55.000 de locuri, acesta va fi finalizat la sfârşitul anului.

Problema Centrului Istoric a rămas încă nerezolvată. Contractul cu firma spaniolă Sedesa, care ulterior a devenit românească, Sedesa SRL, a fost reziliat. Urmează o licitaţie până la sfârşitul anului să fie terminate cele 14 străzi din cea mai veche zonă a Capitalei şi unele faţade ale clădirilor din zonă. N-a fost omisă nici Staţia de Epurare Glina, lucrările începând aici în urmă cu 22 de ani. Pentru că Garda de Mediu a avertizat Municipalitatea că nu va autoriza lucrarea pe motiv că străzile din jur sunt pline de noroi, edilul Oprescu a garantat că va rezolva totul în aşa fel încât nimeni să nu mai abă ceva de spus. Autostrada suspendată a fost un alt subiect amintit de primarul general. N-a renunţat la idee, aceasta va începe din Autostrada Braşov - Bucureşti, spre DN1, Chitila, Giuleşti, Lacul Mori. Însă totul este la stadiul de proiect pe hârtie.
 

×
Subiecte în articol: observator