x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oprescu: "Le spun tuturor că nu au cum să mă oprească".

Oprescu: "Le spun tuturor că nu au cum să mă oprească".

de Iulia Barbu    |    20 Iun 2011   •   21:00

Sorin Oprescu, edilul Capitalei, a prezentat ieri realizarile institutiei dupa trei ani de mandat. "Acest bilant este o obligatie pe care o am pentru bucuresteni!", asa a inceput Oprescu prezentarea care a durat doua ore. Primul pe lista a fost Pasajul Basarab, inaugurat in urma cu trei zile. Putin mai vizibile, dar finalizate, sunt insa si pasajele Unirii, Lujerului, Victoriei, Piata Muncii. Multe alte proiecte ar fi fost gata daca bugetul Bucu­restiului nu ar fi fost mutilat de consilierii generali. Acestia au luat banii de la lucrari aflate in derulare pentru a le duce inspre proiecte abia creio­nate. "Multi vor ca eu sa nu termin ce mi-am propus. Dar, cu voia lor, fara voia lor, eu o sa cresc calitatea vietii in Capitala!", a adaugat edilul Bu­curestiului. Au fost prezentate toate proiectele la care se lucreaza in acest moment: magistrala Vest (penetratie Splaiul Independentei, Ciurel, Autostrada Bucuresti – Ploiesti), Pa­sajul Pipera, Pasajul Mihai Bravu – Splaiul Unirii – Calea Vacaresti. In pregatire se gasesc pasajele de la Casa Presei, Piata Charles de Gaulle, Piata Sudului, Piata Romana sau diametrala Nord – Sud. Daca mai multe bulevarde din Capitala au fost modernizate, Stadionul Lia Manoliu se afla pe ultima suta de metri, iar utilitatile au fost reabilitate pe alte sute de artere, edilul are probleme cu parcarile. "Proiectul privind parcarea intre blocuri a fost amanat de 13 ori de consiliu! La Universitate, vorbim despre dorinta unora de a nu se construi nimic. Au fost 327 de amanari ale Consiliului General!", a mai adaugat Sorin Oprescu.

De altfel, edilul a precizat ca isi doreste o solutie privind mentinerea subventiei la RADET pentru bu­cu­restenii care au venituri foarte mici, dar si un ritm mai rapid al re­abilitarilor cladirilor cu risc seismic. In privinta proiectului Buzesti – Berzei, atacat in instanta de organizatii civile, Oprescu a precizat: "Exista un HG care stabileste ca acolo avem utilitate publica. Exista, ce-i drept, multe hotarari nedrepte, care vin de la Cluj si care incep sa faca ordine in Bucuresti. Vom face recurs. O sa duc oamenii acolo si o sa le explic de ce stam in noroi: pentru ca nu vor ca Oprescu sa termine lucrarea!".

×