x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oradea, sub ape

Oradea, sub ape

de Teodora Ivan    |    11 Aug 2009   •   00:00

Principalele artere din Oradea au fost inundate în urma ploii torenţiale ce s-a abătut marţi seară asupra oraşului începând cu ora 18:30.



În unele zone, apa a depăşit şi 40 de centimetri, îngreunând circulaţia autoturismelor, care au fost nevoite să circule, în slalom, cu maxim 5 km/h. Echipajele de pompieri au fost chemate să intervină pentru evacuarea apei din subsolurile caselor aflate, cu precădere, în centrul urbei, pe Bdul Decebal. Orădenii sunt revoltaţi că reţeaua de canalizare nu a făcut faţă ploii torenţiale. Conform meteorologiilor, vremea va continua să fie instabilă şi în următoarele 24 de ore, urmând să se înregistreze cantităţi însemnate de precipaţii.

×
Subiecte în articol: observator ploaie oradea inundatie