x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Orban nu vrea să demisioneze

Orban nu vrea să demisioneze

de Mara Raducanu    |    Violeta Fotache    |    20 Dec 2007   •   00:00
Orban nu vrea să demisioneze
Sursa foto: LUCIAN ALECU/

Dosarul privind accidentul rutier in care a fost implicat ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a ajuns la Parchetul General. Simona spune că a căzut pe gheaţă. Familia ei urmează să fie evacuată din casă. • VIDEO • inregistrarea apelului telefonic la 112 (audio -mp3)


• inregistrarea apelului telefonic la 112 (audio -mp3)

Dosarul privind accidentul rutier comis de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a ajuns ieri la Parchetul Instanţei supreme, procurorii efectuănd acte prealabile inceperii urmăririi penale. Părinţii fetei urmează să fie evacuaţi din casă. Orban nu demisionează.

De la o "banală tamponare", iată că, existenţa ministrului Orban s-a cam complicat. După ce victima a fost identificată, ieri dosarul privind accidentul rutier in care a fost implicat acesta a ajuns la Parchetul Instanţei supreme, structură competentă să cerceteze miniştrii. "Poliţia nu a avut un dosar penal inregistrat, ci unul pe eveniment rutier. Avănd in vedere informaţiile publicate de presă, am cerut Poliţiei să ne inainteze tot ce au făcut pănă in acest moment. Practic e un fel de autosesizare. Vom efectua acte premergătoare inceperii urmăririi penale, in principal pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului soldat cu victimă", ne-a declarat procurorul Robert Cazanciuc, purtătorul de cuvănt al Parchetului Instanţei supreme. Este posibilă cercetarea şi pentru vătămare din culpă, chiar fără plăngerea prealabilă a victimei, aceasta fiind minoră, insă cu acordul reprezentantului său legal poate avea loc şi impăcarea, caz in care se inlătură efectele sesizării din oficiu.


EVACUAŢI. Audiaţi de poliţişti victima şi tatăl acesteia neagă că ea ar fi fost rănită in vreun accident şi refuză să depună plăngere. Ei au povestit poliţiştilor că traumele fetei (măna fixată intr-un aparat ghipsat şi un uşor traumatism cranio-cerebral) ar fi ca urmare a unei căzături pe gheaţă. Potrivit unor surse, ministrul ar fi "cumpărat" tăcerea cu căteva mii de euro. Orban spune că nu a incercat şi nu a ajuns la nici o inţelegere financiară sau de altă natură cu familia fetei, după cum reiese din emisiunea "Vorbe grele" de marţi seară. Interesant este faptul că părinţii fetei, Todean Gavril şi Todean Cornelia, au pierdut de curănd un proces de revendicare imobiliară, intentat de Bogdan Laurenţiu Trandafir. Potrivit verdictului, familia Todean trebuie să elibereze apartamentul nr. 1 din Strada Cotroceni nr. 16. Hotărărea a fost atacată cu apel, avănd termen la 14 ianuarie.


Deşi Orban a negat de la bun inceput cu inverşunare că ar fi existat vreo victimă, reamintim că in cele din urmă (şi nu mulţumită cercetărilor poliţiei!) aceasta a fost identificată. Ea se numeşte Simona Todean, are 17 ani şi locuieşte in cartierul Cotroceni, acolo unde duminică a avut loc accidentul. De la mai marii poliţiei şi pănă la ministrul Cristian David, adică autorităţile "competente" care ar fi trebuit să se ocupe cu rezolvarea cazului, toţi s-au grăbit să claseze accidentul ca fiind "o simplă tamponare". In urma cercetărilor şi a presiunilor mediatice, incurcăndu-se in explicaţii, poliţia, prin şeful ei, chestorul Gheorghe Popa, a confirmat că există o victimă.


FÃ...RÃ... DEMISIE. Ministrul Orban a anunţat ieri că nu demisionează. "Nici nu putea să-mi ceară premierul asta pentru că nu m-am intălnit cu el. Nu am nici un motiv de demisie, nici măcar din funcţia de preşedinte al Federaţiei de Bridge", a spus ministrul. Orban continuă să-şi susţină varianta: "Nu a fost nici o victimă. Simona Todean e o persoană găsită şi prezentată ca victimă de un mecanism de dezinformare pus la punct de nişte persoane care n-au avut curajul să-şi dezvăluie identitatea", a spus Orban. Intrebat la cine anume se referă ministrul a precizat: "Uitaţi-vă la zona in care s-a petrecut accidentul!".

ADEVÃ...RAT SAU FALS?
"Vă asigur că nu am avut nici un telefon din partea domnului Orban, nu am avut nici o conversaţie telefonică cu acesta in ultimele trei zile de la momentul producerii accidentului şi nici inainte cu căteva zile. Deci e in afara oricărei discuţii faptul că aş fi avut vreo conversaţie pentru Ludovic Orban"


Cristian David - ministru de Interne
CERCETÃ...RI
"Victima a fost identificată. Se numeşte Simona Todean, are 17 ani şi locuieşte in zona respectivă... A fost inregistrată la Spitalul «Grigore Alexandrescu» la data de 16.12.2007, la ora 15:59, cu următorul diagnostic: traumatism braţ şi traumatism cranio-cerebral minor"

chestorul Gheorghe Popa - şeful Poliţiei Romăne

Raport preliminar MIRA

Poliţiştii au acţionat superficial in cazul Orban
Lipsă de profesionalism şi superficialitate in modul de intervenţie a echipajului de poliţie care s-a ocupat de accidentul in care a fost implicat ministrul Ludovic Orban. Aceasta este concluzia Raportului preliminar intocmit de Corpul de Control al Ministerului de Interne, in urma verificărilor incepute marţi. . Investigaţia Corpului de Control a vizat modul de inregistrare, dirijare şi intervenţie a apelului de urgenţă 112 din data de 16 decembrie a.c., care privea accidentul produs pe soseaua Cotroceni nr. 15-17, sector 6, căt si respectarea metodologiei inregistrare şi raportare a evenimentului.

In acest context au fost audiaţi politiştii care au preluat apelul de urgenţă şi care au transmis şi dirijat echipajul rutier la locul semnalat al accidentului, membrii echipajului care s-a deplasat la eveniment si a fost audiata inregistrarea la 112, care semnala evenimentul rutier.

CONCLUZIILE RAPORTULUI. Din datele preliminare se conturează următoarele concluzii:

Apelul a fost făcut la 112 la ora 14.35, fiind semnalat un accident in care a fost lovită o femeie, insă echipajul de poliţie trimis la locul evenimentului raportează că evenimentul nu se confirmă.

Apelul a fost primit la dispeceratul Politiei Capitalei care il transmite prin intermediul dispeceratului poliţiei rutiere la un echipaj ce se afla in zona unde a fost sesizat evenimentul, la ora 14.39. Politistii din echipajul de politie rutiera se deplaseaza in zona, unde nu localizeaza locul unde a avut loc accidentul, chiar daca din sesizare rezulta foarte bine locul accidentului. Echipajul alimentează de la o benzinarie si revine in aceeasi zona, nici de data aceasta nesemnalănd autoturismele implicate in accident.

In aceste conditii, echipajul transmite dispeceratului ca evenimentul nu se confirma. Din acest moment nu au mai fost initiate nici un fel de verificari păna luni 17 decembrie a.c., cănd evenimentul este declarat de catre Ludovic Orban.

Date certe referitoare la implicarea in accident a domnului Ludovic Orban sunt inregistrate la Politie luni, in jurul orei 19.30, cănd acesta se deplaseaza la sediul Politiei Rutiere. Raportul semnalează că, numele ministrului Orban şi nici ale altor persoane implicate in accident nu au apărut in apelul făcut duminică la 112. La momentul declarării accidentului, ambii şoferi l-au descris ca fiind o tamponare. După elaborarea Raportului final, vor fi stabilite sancţiuni, se precizează in comunicatul Corpului de Control al Ministerului de Interne.

Imaginile accidentului




Inregistrare 112

  • Operatoare 112: 112, ce urgenţă aveţi?
  • Martor: Sărut măinile. La cinema Cotroceni a avut loc un accident pe trecere de pietoni.
  • Operatoare 112: Căţi răniţi?
  • Martor: Aaa... O fata, din ce-am văzut eu.
  • Operatoare 112: Ce sector e acolo?
  • Martor: Vă rog?
  • Operatoare 112: Ce sector e?
  • Martor: Nu ştiu ce sector e. E la Cotroceni, lănga cinema Glendale, exact la trecerea de pietoni de lăngă cinema Glendale.
  • Operatoare 112: Rămăneti, vă rog. Să nu inchideţi, da?
  • Martor: Da, doamnă.
  • Operatoare 112: Un moment, să-mi răspunda ambulanţa.
  • Politist: Unde s-a intămplat? Pe ce strada?
  • Martor: Nu ştiu dacă are ceva fata sau…
  • Operatoare 112: Vorbiţi, vă rog, cu Poliţia intre timp şi o să vorbiţi şi cu Ambulanţa.
  • Politist: Pe ce strada sunteti, va rog?
  • Operatoare 112: Cotroceni…
  • Martor: ştiţi unde e cinema Glendale, la Cotroceni? Dinspre Cotroceni către Glendale, către rău…
  • Politist: Aşa…
  • Martor: Deci, coborănd din vale, o maşina nu a…
  • Operatoare Ambulanţă: Alo! Unde este accidentul, vă rog?
  • Martor: … trecerea de pietoni de după semaforul de după vale, cum cobora…
  • Poliţist: Care vale, dom’le? Daţi-mi…
  • Martor: OK. intre Leu si rău. E ditamai valea.
  • Poliţist: Aşa, la Grădina Botanică, da.
  • Martor: Aşa, după Gradina Botanică, după semaforul de la Gradina Botanică e o trecere de pietoni fără… nesemnalizată, doar trecere…
  • Poliţist: Da, da…
  • Martor: Acolo a avut loc un accident, un domn a luat-o pe sus pe o domnişoară…
  • Poliţist: La Vulcanizare…
  • Martor: Da, la Vulcanizare… A intrat in dreapta, in alte maşini. A vrut să evite, şi n-a mai putut…
  • Alt poliţist: intrebaţi dacă să cheme descarcerarea…
  • Poliţist: Nu este… Este grav rănită fata?
  • Martor: Aaaaa… Fata plăngea, statea in picioare, insă… Nu ştiu ce să vă zic… Maşina e destul de avariată şi a intrat in celelalte maşini de pe trotuar.
  • Politist: A prins-o cumva intre masini pe fată?
  • Martor: Nu, nu, nu, a luat-o doar pe parbriz, pur şi simplu…
  • Operatoare Ambulanţă: Domnul Şerbănescu, binevoiţi să-mi daţi şi mie legatura la Ambulanţă? Că poate o mai salvăm, că numarul e mai puţin important la accident.
  • Poliţist: Aloooo! Nu s-a intămplat nimic, doar a luat-o pe capotă.
  • Operatoare Ambulanţă: A luat-o, n-a luat-o pe capotă, nu e problema dvs. Vă rog să-mi faceţi legătura cu solicitantul. Domnul Şerbănescu, imi faceţi legătura astăzi? Ambulanţa, spuneţi-mi şi mie unde-i accidentul.
  • Martor: Să trăiţi, nu ştiu in ce sector este. ştiţi unde este zona Leu? De la Leu in jos, coborăţi către Cotroceni.
  • Operatoare Ambulanţă: Aşa…
  • Martor: După primul semafor, la prima trecere de pietoni.
  • Operatoare Ambulanţă: La Grădina Botanică, da?
  • Martor: După Grădina Botanică, da…
  • Politist: Mai jos de Grădina Botanică… intre Grădină şi…
  • Operatoare Ambulanţă: Hai, lăsaţi dvs., că nu e treaba dvs.
  • Poliţist: (răde)
  • Operatoare Ambulanţă: Domnu’ Şerbănescu, vă băgaţi unde nu vă fierbe oala…
  • Poliţist: (răde)
  • Operatoare Ambulanţă: O să vă facem noi un raport… Pentru ca, să ştiti, ambulanţa trebuie să vină.
  • Poliţist: Hai, trimite acolo şi nu te mai certa.
  • Operatoare Ambulanţă Nu "hai trimite acolo", că nu sunt "hai trimite acolo" cu tine.
  • Martor: OK, mai trebuie să fac ceva?
  • Poliţist: Alo!
  • Poliţist: Poliţia Rutieră.
  • Poliţist: Alo, alo!
  • Poliţist: Da, Poliţia Rutieră.
  • Poliţist: Trimiteţi aici, la trecerea de pietoni de la vulcanizare. intre Grădina Botanică şi cinematograf e un accident.
  • Poliţist: Deci, pe şoseaua Cotroceni.
  • Poliţist: Da, da, intre cinematograf şi Grădina Botanică. E o trecere de pietoni acolo şi e un accident.
  • Poliţist: Da, trimitem acolo.
  • Poliţist : Alo.
  • Poliţist: Trimitem acolo.



Misterele accidentului

×