x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ordine in reluare - Scoli mai sigure doar pe hartie

Ordine in reluare - Scoli mai sigure doar pe hartie

de Eugenia Mihalcea    |    Radu Crivat    |    13 Dec 2005   •   00:00
Ordine in reluare - Scoli mai sigure doar pe hartie

La trei ani de la scandalul de la Liceul "Jean Monnet", Guvernul solicita din nou masuri pentru securitate in scoli. In timp ce Ministerul Educatiei si Ministerul Internelor dau ordine pentru scoli mai sigure, in tara violenta in unitatile de invatamant continua: Craiova, Valcea sau Harghita. Dupa ce o grenada a lovit grav o eleva a Liceului bucurestean "Jean Monnet", in care invata atunci insusi fiul lui Adrian Nastase, cel care conducea Guvernul in 2002, trei ministere, al Educatiei, al Internelor si al Administratiei Publice, si-au unit fortele si au semnat un ordin comun pentru securitatea scolilor. Se motiva atunci, atat de asemanator ca si acum, in cazul Scolii Centrale ca in zona unitatilor de invatamant si pe traseele de deplasare a elevilor se produc fapte ce afecteaza buna desfasurare a procesului de invatamant, siguranta profesorilor si a elevilor.

INTREBARI. Ce s-a intamplat cu Ordinul 349 din 20 noiembrie 2002? Ministerul Educatiei avea indatorirea sa asigure supravegherea elevilor, a ordinii si disciplinei in incinta scolilor prin inspectoratele scolare, dar si prin conducerile scolilor. Mai mult, conform aceluiasi ordin, directorii unitatilor de invatamant trebuie sa asigure paza la intrarea in scoli, astfel incat persoanele straine sa nu patrunda in cladire decat cu acordul acestora sau al profesorului de serviciu. S-a vehiculat si in 2002 ideea introducerii uniformei scolare, lucru care nu s-a concretizat.

La solicitarea premierului Calin Popescu Tariceanu, MAI a decis pentru Capitala, pentru inceput, ca la fiecare dintre cele 72 de scoli cu probleme si in cele patru parcuri va exista o patrula formata din doi jandarmi, care va supraveghea atat in incinta si in afara scolii, dar si pe traseele de deplasare ale elevilor. Astfel, peste 300 de jandarmi vor mentine zilnic ordinea publica, intre orele 7:00 si 20:00.

INITIATIVA. Ministrul Educatiei nu s-a lasat mai prejos si a anuntat ca va emite un ordin in aceasta saptamana, in care notiunea de "perimetru al scolii" este definita drept "orice spatiu unde se desfasoara o activitate educativa, scolara, sportiva, distractiva fie in scoala, fie in afara acesteia". Mihail Hardau a adaugat ca va cere ca in scoli intrarea elevilor si a profesorilor sa se faca pe o singura intrare. De asemenea, potrivit acestui ordin, cadrele didactice vor fi obligate sa intervina in orice situatii generatoare de conflict, indiferent daca elevul implicat se afla sau nu sub indrumarea sa. In plus, elevii fiecarei scoli vor trebui sa poarte semne distinctive ale unitatii lor de invatamant.

ORDINEA PUBLICA, LA POLITIE
In aprilie 2000 a fost demarata, la nivel national, misiunea "Scolarul", intreprinsa de Jandarmeria Romana si la care participau zilnic 2.500 de jandarmi, avand ca scop mentinerea ordinii publice in perimetrul scolilor. O patrula formata din 2-3 jandarmi supraveghea mai multe scoli apropiate, la fiecare opt astfel de patrule existand un echipaj mobil. Statisticile arata ca, in primele patru luni de la demararea acestui program, infractionalitatea din perimetrul scolilor s-a redus cu 80%, in timp ce in incinta lor fenomenul infractional aproape a disparut. In martie 2005 a intrat in vigoare noua Lege de organizare si functionare a Jandarmeriei. Noua lege spunea clar ca mentinerea ordinii publice revine Politiei Romane, mai putin in zonele montane si de litoral. In acest scop, 2.000 de cadre ale Jandarmeriei au trecut la IGPR, unde exista un deficit de personal.
×
Subiecte în articol: observator şcoli