x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ORICINE POATE SALVA O VIAŢĂ / Adăugaţi numărul 112 în agendă!

ORICINE POATE SALVA O VIAŢĂ / Adăugaţi numărul 112 în agendă!

11 Feb 2009   •   00:00

Numărul unic european de urgenţă 112 este “sărbătorit” astăzi în întreaga Uniune Europeană, prilej cu care Comisarul european pentru societatea informaţională şi mass-media, Viviane Reding, semnează în Jurnalul Naţional un articol despre utilitatea acestuia şi situaţiile în care poate fi utilizat.




  • de Viviane Reding

Dacă vi se întâmplă ceva acasă sau la dvs. în ţară, sunt destule şanse să vă aduceţi aminte uşor de numărul naţional de urgenţă. Dar dacă sunteţi unul din milioanele de oameni ce călătoresc în interiorul UE pentru muncă, studii sau de plăcere şi vă aflaţi într-o situaţie de urgenţă, sunteţi sigur că ştiţi ce număr de urgenţă să sunaţi? Nu vă faceţi probleme, singurul număr pe care trebuie să-l ştiţi este 112. El reprezintă numărul unic european de urgenţă, ce funcţionează în toate statele membre UE pentru toate tipurile de situaţii de urgenţă. 112 nu înlocuieşte numerele naţionale de urgenţă, ci li se adaugă, motiv pentru care fiecare cetăţean european ar trebui să şi-l salveze în agenda telefonului.

Când am devenit comisar european responsabil pentru sectorul telecomunicaţiilor, mi s-a spus că secretul cel mai bine păzit în Europa era numărul 112. La momentul respectiv, deşi ar fi trebuit să fie un număr unic accesibil în toată Uniunea încă din 1991 (!), el nu funcţiona, din păcate, în mod corespunzător. Multe din statele membre nu făcuseră ceea ce era necesar pentru ca serviciul 112 să funcţioneze eficient. Această situaţie era dăunătoare în special cetăţenilor UE, care erau lipsiţi astfel de un serviciu care ar fi putut să le salveze viaţa. Ceea ce era şi mai rău era faptul că în unele state membre acest număr nici măcar nu era accesibil. Din acest motiv am transformat schimbarea acestei situaţii inacceptabile într-o prioritate a Comisiei Europene. Eu cred că trebuie să punem pe primul loc cetăţenii europeni şi că UE trebuie să le asigure acestora siguranţa în acelaşi mod în care le garantează dreptul de a circula liber în 27 de ţări.

Astăzi sunt mândră să spun că numărul unic european de urgenţă funcţionează în toată Europa. Consider acest lucru un important rezultat al cooperării la nivel european, care va fi de ajutor cetăţenilor în viaţa lor de zi cu zi. În ultimii cinci ani, ne-am suflecat mânecile şi am muncit din greu în toate ţările UE pentru a ne asigura că cetăţenii pot folosi numărul 112, atât de pe un telefon fix, cât şi de pe unul mobil. Deşi a trebuit uneori să ameninţăm guvernele naţionale şi să trecem la acţiuni legale împotriva lor pentru că nu luaseră măsurile necesare, am făcut acest lucru având în minte cetăţeanul european.

112 e un adevărat salvator de vieţi – când formaţi 112, serviciile de urgenţă din majoritatea ţărilor pot să identifice locaţia dvs, chiar dacă dvs nu ştiţi exact unde vă aflaţi. Acest serviciu de identificare a locaţiei apelantului poate să fie de ajutor celor care au probleme şi nu ştiu exact unde sunt. Dacă vă aduceţi aminte de ultima dată când aţi vizitat o ţară străină, vă aduceţi aminte şi de faptul că este dificil să explici cuiva unde să vă găsească la un moment dat, în special când sunteţi sub presiune. Serviciul respectiv poate economisi timp valoros… şi salva vieţi.

Mai sunt însă multe de făcut pentru a fi siguri că aceste mecanisme deosebite îi ajută pe europeni. Recunosc că sunt impresionată de numărul de oameni care ştiu despre serviciul 112 în România (42%), chiar dacă acest procentaj mare e datorat în principal procedurilor de încălcare a legislaţiei comunitare iniţiate pe subiect. Numărul 112 le facilitează cetăţenilor români ce călătoresc în Europa contactarea serviciilor de pompieri, poliţie sau a celor medicale în momentul în care se confruntă cu o situaţie de urgenţă. Cum acest număr funcţionează bine în toată Uniunea, de la Bucureşti la Londra, adresăm un îndemn autorităţilor române să ni se alăture în accelerarea eforturilor de îmbunătăţire a gradului de informare al cetăţenilor asupra a ceea ce implică de fapt acest serviciu.

Astăzi, 11 februarie, Comisia Europeană sărbătoreşte prima zi europeană dedicată numărului 112, în cooperare cu Parlamentul European şi Preşedinţia Cehă a Uniunii Europene. Sper ca această zi să fie un semnal de trezire pentru autorităţile naţionale din cele 27 de state membre. Toţi cetăţenii trebuie să fie bine informaţi despre numărul 112 pentru a se simţi în siguranţă când călătoresc în interiorul Uniunii.

×
Subiecte în articol: observator european urgenta numărul