x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pacepa deplânge moartea consulului onorific al României în Florida, Claudiu Mătasă

Pacepa deplânge moartea consulului onorific al României în Florida, Claudiu Mătasă

de Marina Constantinoiu    |    29 Mar 2011   •   16:46

Duminică, la Hollywood, Florida, a fost condus pe ultimul drum fostul consul onorific al României în Florida, prof.dr.ing. Claudiu Mătasă, om de ştiinţă binecunoscut în diaspora română din SUA şi un mare patriot.

Mătasă a fost o persoană foarte mediatizată în presa din România, dar şi în străinătate, acesta colaborând şi acordând interviuri mai multor ziare şi publicaţii, participând activ la seminarii, simpozioane şi sesiuni ştiinţifice din numeroase ţări, putând fi găsit şi în Dicţionarul WHO (World Health Organisation), precum şi în Dicţionarul Ilustrat “Personalităţile României”, editat de prof. dr. Dan Fornade, notează www.romanian-portal.com.

 Mătasă a fost un mare patriot român. Născându-se din mamă franceză (profesoară) şi tatăl din Piatra Neamţ, decorat cu Legiunea Franceză, (judecator şi procuror general), Claude ar fi putut oricând să plece din ţară, însă nu a făcut-o. Din aceste motive a fost tot timpul “persona non grata” pentru regimul comunist din România. Dar geniul lui sclipitor în chimia inginerească l-a ajutat să reziste, notează sursa citată. Mătasă a fost condamnat la şapte ani la Canal, colegii lui de facultate protestând la Decanat, au reuşit să-i reducă pedeapsa la numai doi ani şi ceva. Reîntorcându-se la facultate, a trebuit să reia primul an, colegii lui fiind în anul trei. Când colegii ajunseseră în anul 4-5 de facultate, Mătasă era deja în anul 6, şi asistentul lui Neniţescu (unul dintre marii chimişti ai secolului 20). În 1970 s-a înscris la un nou doctorat la Viena (primul îl obţinuse în România) în ştiinţe tehnice, obţinându-l în anul 1973 cu menţiunea “magda cum laudae”, părăsind apoi Europa şi plecând în SUA, unde a obţinut azil politic. Aici a continuat activitatea axată pe tehnologia reciclării materialelor ortodentice, înfiinţând în anul 1976 compania “Ortho-Cycle” şi editând ziarul în limba română “Buciumul Floridei”.

Fostul şef al spionajului românesc, generalul Ion Mihai Pacepa, bun prieten cu Claudiu Mătasă, ne-a trimis spre publicare o scrisoare de adio, la trecerea în nefiinţă a celui ce a fost Claude (Claudiu) Mătasă. V-o prezentăm integral:

“Profesorul, industiaşul, anticomunistul şi consulul onorific al României în Florida, Claude Mătasă, a plecat dintre noi. El rămâne însă viu în memoria celor care au avut privilegiul de a-i fi apropiaţi. Iar numele său va fi, mai devreme sau mai târziu, încrustat în istoria României.

L-am cunoscut pe Claude Mătasă în anii în care mi-a fost coleg la Facultatea de Chimie Industrială de la Institutul Politehnic din Bucureşti, şi l-am reîntâlnit apoi în SUA, unde a obţinut azil politic ca şi mine. La început, ne-a unit dragostea pentru chimie. Apoi lupta împotriva comunismului, pe care Claude a început-o ca student în România, a continuat-o ca deţinut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră, şi a perfectat-o în anii în care a fost profesor universitar în Austria şi Statele Unite.

După căderea Zidului Berlinului, Claude a devenit consul onorific al României în Florida şi şi-a dedicat viaţa expunerii criminalităţii comunismului. În urmă cu câţiva ani, el a trimis o caldă scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, prin care s-a oferit să doneze Guvernului român o importantă sumă de bani pentru a începe construcţia unui muzeu al crimelor comunismului.

Din păcate, scrisoarea a rămas fără răspuns.

Noi, cei care l-am iubit şi respectat pe Claude, continuăm să sperăm că Guvernul român va construi acel muzeu. Şi că strada pe care va fi amplasat se va numi prof. Claude Mătasă.

Să-i fie ţărâna uşoară!”

×