Pandemia morţii şi ţuica omului

Cred că trebuie să ai competenţe speciale ca să fii moderator de televiziune sau d-ăla, cum îi zice, cititor de prompter. Cred că în primul rând trebuie să te iei la trântă cu toate prepoziţiile, verbele intranzitive, adverbele şi, uneori, chiar şi adjectivele limbii tale materne. Îţi trebuie nişte date speciale, ceva incredibil de înalt şi de profund, mai adânc ca... ăăăă.... marea şi mai lat ca... în fine. Cred că pentru ca să fii moderator de televiziune şi, mai rău, cititor de prompter, trebuie să fii bestial. Şi chiar mai mult decât atât: profund idiot. Sau, mai tragic, un idiot profund. Un idiot profund e unul care trezeşte în tine reacţii contradictorii: ca şi cum ai lua o linguriţă cu miere cu trei lămâi stoarse. Te buşeşte un râs perplex, de natură foarte ciudată, mai ales că toate tâmpeniile pe care le scoate cititorul de prompter pe gură sunt spuse cu atitudine, cu gravitate colosală, cu ţintă, frate. O idioţie spusă cu gravitate e de enşpe mii de ori mai genială decât orice altceva. De exemplu. Aflăm despre un om care probabil era deprimat. Şi cum stătea el aşa, pe malu' gârlei, trage o duşcă-două de ţuică şi se aruncă în gârlă. "Ca doi copii", vorba cântecului. Decât că. Şi aici intervine viziunea colosală a cititorului de prompter: "deşi nu ştia să înoate, omul s-a înecat". D-asta iubesc eu limba română. Pentru că un om poate să moară înecat, deşi el nu ştie să înoate. Poţi dezvolta pe tema asta o întreagă filosofie. Cum adică să mori înecat deşi tu habar n-ai să înoţi?

Dac-ai fi supravieţuit, deşi tu nu ştii să înoţi, s-ar mai fi făcut ştiri despre tine? Cum arată un om care supravieţuieşte unei tragedii marine care deşi nu ştie să înoate punct? Cred că, din punct de vedere jurna­listic, un om care ştie să înoate nici nu e vrednic de atenţie. Dacă ştii să înoţi, ai toate şansele să supravieţuieşti după ce te arunci în gârlă, ca prostu', pe fond nervos. Deşi ştii să înoţi, supravieţuieşti. Eşti prost, n-ai nici un haz. Alta era dacă nu ştiai să înoţi şi ai fi murit. Cu toate că nu ştii să înoţi, ai fi lăsat posterităţii o ştire colosală, citită de o proastă cu atitudine la televizor. Era altceva. Era ceva şi de capul tău. Aşa, dacă ştii să înoţi, hai pa. Sau mai bine zis: deşi ştii să înoţi, hai pa!

Într-o altă ştire, genială n-a fost cititoarea de prompter, ci ăla, actorul principal sau cum să-i zic. Vorbind despre nişte melci morţi, proprietarul lor spune că "s-au îmbolnăvit de deces". Eu, ca reporter la omul ăsta în grădină, aş fi întrebat instantaneu: păi bine, şi n-aţi chemat medicul? Poate-i făcea bine de viaţă, poate, cine ştie, că nu trebuie, chiar aşa, să ne jucăm cu boala morţii. O moarte ici, o moarte colo... dacă se transformă în pandemie? Sau, cum zicea o altă deşteaptă în televiziune, "o pandemie în toată România". Ei?