x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PANICA PENSIONARILOR / "Nu vă alarmaţi, banii vor fi daţi!"

PANICA PENSIONARILOR / "Nu vă alarmaţi, banii vor fi daţi!"

de Diana Scarlat    |    11 Dec 2008   •   00:00
PANICA PENSIONARILOR / "Nu vă alarmaţi, banii vor fi daţi!"

Oamenii care tocmai şi-au primit pensiile recalculate pentru grupele de muncă I şi II au intrat în panică săptămâna trecută, când au aflat că Executivul a amânat legea de majorare până la 1 ianuarie 2010. Se întreabă acum dacă îşi vor primi drepturile în continuare sau statul le va lua înapoi şi puţinul pe care l-a dat.



Nici n-au apucat să se bucure de recalculare, că pensionarii din grupele I şi II de muncă au primit vestea amânării cu un an a legii. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, explica săptămâna trecută că s-a luat această decizie pentru că nu ar fi fost timp pentru recalcularea pensiilor într-un timp atât de scurt. Legea se va aplica după finalizarea etapelor de racalculare a pensiilor pentru grupele I şi II, urmând ca pensionarii să primească diferenţa de bani, potrivit noii legi, de la 1 ianuarie 2010.

ÎNGRIJORARE ÎN PATRU ACTE PENTRU BENEFICIARI
Cu toate că ministrul a explicat că persoanelor pensionate până în anul 1990, care au primit deja drepturi pe această ordonanţă, nu li se vor lua banii înapoi, mulţi dintre beneficiarii recalculării se tem să nu-şi piardă banii care li s-au dat recent.

"Se vor aplica cele patru etape exact aşa cum au început. Cei care au beneficiat deja de recalculare s-au încadrat în prima etapă, fiind pensionaţi până în 1990. Aceştia îşi vor primi banii în continuare, până la 1 ianuarie 2010, când li se va face o recalculare prevăzută în Legea 218, deci nu le luăm banii înapoi în nici un caz , explică Angelica Mihail, purtătoarea de cuvânt a Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale. Chiar dacă mai au de aşteptat un an, toţi beneficiarii recalculării pentru grupele I şi II îşi vor primi banii după încheierea fiecăreia dintre cele patru etape. Ei beneficiază în acelaşi timp atât de prevederile Legii 218, cât şi de cele ale Ordonanţei 100, suprapunerea celor două a îngreunat procesul de recalculare, încetinindu-l. În acest moment sunt în curs de recalculare pensiile persoanelor care au ieşit din câmpul muncii până în 1994, iar acestea vor primi majorările începând cu luna februarie 2009.

Legea prevede o creştere de 50% a punctului de pensie pentru persoanele încadrate în grupa I de muncă şi reducerea cu 50% a vârstei de pensionare, astfel încât la un an de muncă se reduce vârsta de pensionare cu şase luni. Pentru cei încadraţi în grupa II de muncă, aceeaşi lege prevede o creştere de 25% a punctului de pensie şi o reducere a vârstei de pensionare cu 25%, astfel încât la un an de muncă se reduce vârsta de pensionare cu trei luni.

Alocaţiile pentru copii, întârziate din motive independente de criză

Dacă pensionarii îşi vor primi banii mai devreme în această lună, datorită deciziei Poştei Române de a face distribuţia pe teren între 10 şi 24 decembrie, copiii nu sunt atât de norocoşi. Cei care ar trebui să ridice banii de alocaţii în aceste zile mai au de aşteptat şi nu se ştie până când. Nu din cauza crizei mondiale, aşa cum s-ar putea crede, nici din cauza bugetului, ci din cu totul alte motive, ce ţin de tranzacţiile interbancare. "Plata alocaţiilor ar fi trebuit să înceapă la 8 decembrie, însă nu s-a putut plăti nimic până acum, pentru că nu au fost viraţi banii în contul unităţii noastre. Din momentul în care banii vor intra în cont, se va putea începe plata de a doua zi. Nu putem spune cu exactitate când se va întâmpla acest lucru, pentru că nu ştim nimic deocamdată", explică cei din conducerea Poştei Române. Pe de altă parte, Dan Mircea, consilierul pentru relaţii cu presa din Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, ne asigură că din punctul de vedere al ministerului, banii ar trebui să ajungă la timp la beneficiari: "Nu există nici un fel de problemă. Sunt bani şi pentru pensii şi pentru alocaţii, iar oamenii îi vor primi. Dacă s-a întâmplat ca unii să nu-şi poată lua banii la timp, aceste cazuri sunt izolate, iar cauza nu ţine de Ministerul Muncii, ci de unele sincope în transferul interbancar. Acestea vor fi rezolvate".

×
Subiecte în articol: observator banii