x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parcul Plumbuita, salvat de la retrocedare

Parcul Plumbuita, salvat de la retrocedare

de Monica Andrei Capatos    |    16 Sep 2010   •   00:00

Patru hectare din Parcul Plumbuita nu vor mai fi la cheremul rechinilor imobiliari. Primăria Sectorului 2 a câştigat procesul de retrocedare prin care aşa-zişii proprietari încercau să pună mâna pe 40.000 de metri pătraţi din spaţiul verde. Intenţia era de a construi un cartier rezidenţial. Curtea de Apel a dat câştig de cauză administraţiei locale, dar şi Jurnalului Naţional, care a dus o campanie pentru salvarea parcului.

Actele şi documentele depuse de primarul Neculai Onţanu care atestau faptul că cele patru hectare din parc aparţin domeniului public au stat la baza deciziei magistraţilor. Aceştia au respins pretenţiile celor care doreau să ciuntească zona verde, folosind o serie de înscrisuri şi expertize discutabile şi interpretabile care ridicau multe semne de întrebare în legătură cu veridicitatea lor. Totul a început în 2007, când Primăria Sectorului 2 avea un proiect de modernizare a Parcului Plumbuita.

Nu a putut să-l ducă până la capăt pe motiv că a apărut un proces intentat de Bărbulescu Teodora, Hanganu Anca Maria, Coroi Rodica Eugenia împotriva Consiliului General al Capitalei şi statului român, prin Ministerul Finanţelor. Acestea cereau patru hectare de teren din Parcul Plumbuita. Prin decizia civilă nr. 339/2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de judecată a dat câştig de cauză celor care revendicau spaţiul verde. În urma unor verificări făcute de administraţia locală a rezultat că decizia Curţii de Apel era eronată, în sensul că terenul restituit nu respecta fostul amplasament, în condiţiile în care identificarea acestuia s-a făcut pe baza unei expertize eronate.

Mai mult, erau indicii care demonstrau că terenul ar fi fost expropiat în 1943, prin Decretul-lege 2870, privind crearea Parcului Naţional Sportiv Mareşal Ion Antonescu. Terenul real care trebuia revendicat se află sub Lacul Plumbuita şi nu prezintă nici un interes imobiliar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile formulate de Administraţia Domeniului Public Sector 2, cauza fiind trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti. La 20 septembrie 2009 a fost organizat şi un miting, unde bucureştenii au protestat faţă de încercarea de retrocedare ilegală a unei suprafeţe de 40.000 de metri pătraţi. S-au strâns peste 4.000 de semnături din partea locuitorilor cartierului Colentina care sprijineau demersurile administraţiei locale de apărare a zonelor verzi. În urma judecării cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de retrocedare, cele patru hectare rămânând în proprietatea statului. Decizia poate fi atacată cu recurs.

×
Subiecte în articol: observator