x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parfumuri contrafăcute confiscate la frontieră

Parfumuri contrafăcute confiscate la frontieră

11 Aug 2019   •   15:00
Parfumuri contrafăcute confiscate la frontieră

Aproximativ 40.000 de flacoane cu parfum, în valoare de 2,4 milioane de euro, ascunse într-un camion ce transporta şerveţele din Turcia către România, au fost confiscate de poliţiştii de frontieră giurgiuveni.

"La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion înmatriculat în România, un cetăţean turc în vârstă de 50 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, şerveţele din Turcia pentru o firmă din România. Procedând la verificarea mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au observat că şnurul de siguranţă al semiremorcii este secţionat şi relipit, fapt pentru care s-a procedat la deschiderea compartimentului marfă. În urma controlului amănunţit, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în spatele unui rând de cutii de şerveţele, zeci de bax-uri ce conţineau cantitatea totală de 39.518 flacoane cu parfum, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute", se arată într-un comunicat de presă emis duminică de ITPF Giurgiu.

La cercetări, şoferul turc a declarat că a fost angajat de un conaţional să transporte în România camionul încărcat cu şerveţele şi nu avea cunoştinţă despre faptul că în camion se află şi parfumuri.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările şi completările ulterioare şi "folosirea de acte nereale", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 272 din Legea 86/2006.

De asemenea, întreaga cantitate de parfumuri, în valoare estimată de 2.469.875 euro dacă ar fi fost comercializată ca produs de marcă, a fost predată Biroului Vamal Giurgiu. AGERPRES

×