x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Părintele Bartolomeu – Un plop aprins spre marea trecere

Părintele Bartolomeu – Un plop aprins spre marea trecere

31 Ian 2011   •   23:09
Revista Q magazine a publicat în ultimul număr un portret al ÎPS Bartolomeu Anania. Sub titlul "Părintele Bartolomeu – Un plop aprins spre marea trecere ", articolul   (http://www.qmagazine.ro/articole/7414/parintele-bartolomeu-un-plop-aprins-spre-marea-trecere.html) dezvăluie faţete ale Înaltpreasfinţiei Sale, care nu aştepta moartea cu teamă:  "Nu există moarte, pentru că există Învierea, prieteni, moartea este doar o sincopă".  

"A devenit aici unul de-ai noştri nu pentru că aducea cuvântul Domnului, ci pentru că ne-a spus încă de la început: "Omul este măsura omului, nu Dumnezeu". Să faci bine semenilor, să-ţi îndrepţi iubirea şi ajutorul spre ceilalţi, pentru ca să găseşti mântuirea"

"Părintele ne-a spus, n-o să uit niciodată, într-o primăvară cu muguri de Paşte, că moartea nu există, că nu trebuie să ne temem de ea. "Nu există moarte, pentru că există Învierea, prieteni, moartea este doar o sincopă". Moartea nu există, pentru că nu mor, odată cu trupul, sufletul şi destinul sufletului. La final, în marea trecere, omul îşi pune sufletul în mâna Domnului"

 “Părintele nu a fost un păstor blând, ci unul aspru, un suflet zbuciumat. Un dascăl sever, care nu admitea să confundăm Binele cu Răul, cum spunea adesea. Nu i-a plăcut să confunde iubirea cu libertatea fără de sens sau cu o viaţă trăită fără valori. Era necruţător în judecată, dar amesteca totul cu o duioşie de războinic retras printre nepoţi. Fiecare ocazie prin care se întâlnea cu mulţimea era una pentru o lecţie, dar nu o lecţie de dogmatică, ci una de viaţă trăită cu simţire şi credinţă. Era necruţător cu conducătorii, dar şi cu preoţii, însă înţelegător cu cei tineri. De câte ori era în public, se adresa celor tineri într-un capitol special din predica sa. „Trăiţi-vă tinereţea, e a voastră şi trebuie s-o trăiţi înainte de a fi prea târziu!”

“Iadul este singurătatea absolută, cea mai mare pedeapsă, expulzarea individului dintre semeni, scoaterea lui din comunitate şi comuniune. Iadul, ca şi Raiul, nu este doar dincolo, poţi să-l întâlneşti şi pe Pământ, în această viaţă”

“A avut o inimă trasă pe roata sufletului românesc. A pătimit o viaţă întreagă din cauza acestei dominante a caracterului său de dac liber şi neînfrânt. Nu vă lăsaţi umiliţi, ne spunea Părintele când noi ne prosternam unei Europe consumeriste care ne dădea cu băţul peste degete. Ne e greu să fim trataţi ca nişte primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitându-se că, dacă suntem astăzi săraci şi înapoiaţi din cauza comunismului, este şi prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt ştiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, aşa cum a încercat şi încearcă”.

“Sfârşitul lumii... când vor dispărea cărările dintre casele noastre”
“Paradoxul lumii noastre, spunea Părintele în predicile sale, este că, deşi trăim într-un secol al comunicării electronice, ne îndepărtăm unii de alţii, nu mai comunicăm, nu mai stăm umăr la umăr într-o comuniune. Ne lăsăm manipulaţi, trăim prin intermediul televiziunilor, al internetului, folosind filtre în întâlnirea dintre noi, dintre sufletele noastre. Dar adevăratul sfârşit al lumii va avea loc atunci când vor dispărea potecile dintre casele oamenilor. Are dreptate, tot mai puţine cărări facem între casele noastre, tot mai puţină răbdare avem cu ceilalţi”.

“A vorbit întotdeauna oamenilor despre iadul singurătăţii, iar în Rotonda plopilor aprinşi, un volum de o cruntă sinceritate memorialistică, scria: Mi s-a dat mai întâi bucuria de a avea prieteni literari mult mai în vârstă decât mine, şi apoi, tristeţea de a fi rămas prea devreme singur. Singurătatea mea este aceea a luminişului străjuit de lujere înalte, opt şi mai multe de opt, cu frunza veşnic foşnitoare. Când jos la mine e noapte, vârfurile ard împrejur şi freamătă, într-un amurg prelung, sub luna plină şi, uneori, în aurorele polare. Amintirea e rugul cel nemistuit al omului răzleţ”.

×