x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Paşaport diplomatic pentru Simona Halep. Sportiva va deveni ambasador al sportului românesc

Paşaport diplomatic pentru Simona Halep. Sportiva va deveni ambasador al sportului românesc

11 Iun 2014   •   21:55
Paşaport diplomatic pentru Simona Halep. Sportiva va deveni ambasador al sportului românesc

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a felicitat-o, miercuri, pe Simona Halep pentru performanţa calificării în finala turneului de tenis de la Roland Garros, iar MAE a demarat procedurile pentru acordarea unui paşaport diplomatic sportivei, informează un comunicat de presă al instituţiei.

Întâlnirea a avut loc la sediul MAE şi la ea au mai participat ministrul Tineretului si Sportului, Gabriela Szabo, şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac. Cu această ocazie, şeful diplomaţiei române i-a înmânat Simonei Halep o plachetă 'în semn de preţuire pentru talent, spiritul de luptător, bun simţ şi modestie'.

'Ministerul Afacerilor Externe a demarat procedurile pentru acordarea unui paşaport diplomatic Simonei Halep, urmând ca sportiva să devină ambasador al sportului românesc', precizează comunicatul MAE.

Primul-ministru Victor Ponta a declarat luni seara, la România TV, că Simona Halep va deveni ambasador al sportului românesc.

×
Subiecte în articol: simona help pasaport diplomatic