x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pascarella, UberVu: Copiii nostri vor privi Skype ca pe televizoarele alb-negru. Vom vorbi prin holograme!

Pascarella, UberVu: Copiii nostri vor privi Skype ca pe televizoarele alb-negru. Vom vorbi prin holograme!

08 Noi 2012   •   14:19
Pascarella, UberVu: Copiii nostri vor privi Skype ca pe televizoarele alb-negru. Vom vorbi prin holograme!

Intr-o decada sau chiar mai putin tehnologia hologramelor va evolua foarte mult si simultan se va ieftini suficient cat sa putem comunica, de la distanta, prin intermediul lor. De la 10-11 milioane de dolari, costul hologramei 2Pac, se va ajunge la 10-15$ transmisia, acasa, intr-un format mai rudimentar.

In Asia deja exista un sistem de holograme pentru care “copii platesc 10 $ sa le vada si sunt personaje care nici nu exista in realitate”, spune Mark Pascarella, CEO Ubervu, prezent la How to Web 2012.

 “In viitorul apropiat vom vedea din ce in ce mai multe holograme la concerte, in entertainment si, culmea, emotiile umane vor fi «pacalite». Vom reactiona la fel la concertele viitoare ale lui Michael Jackson, Elvis Presley sau The Beatles, ca si cand ei vor fi LIVE pe scena”, sustine Pascarella.

El si-a insotit afirmatiile cu un studiu din care rezulta ca tinerii sub 25 de ani percep si inteleg mult mai bine mediul inconjurator si tehnologia decat cei mai in varsta. Tinerii sunt mult mai interactivi, “fac zoom” pe ceea ce conteaza in imprejurimile lor.

“Ganditi-va ca inca de la nastere copiii interactioneaza cu tehnologia. Creierul uman se adapteza si o accepta. La fel va fi si cu hologramele. Deja interactiunea om-om, viu, nu va mai conta atat de mult”, explica, energic, speakerul. “Am inceput sa invatam robotii, materia cenusie e mai sofisticata”.

Citeste articolul intreg pe wall-street.ro

×
Subiecte în articol: televizor Pascarella skype