x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, anchetaţi de DNA. Unul dintre ei a sărit gardul propriei vile pentru a scăpa de procurori

Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, anchetaţi de DNA. Unul dintre ei a sărit gardul propriei vile pentru a scăpa de procurori

19 Mai 2014   •   14:30
Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, anchetaţi de DNA. Unul dintre ei a sărit gardul propriei vile pentru a scăpa de procurori

Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti sunt vizaţi de o anchetă a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Trei judecători se află deja la sediul DNA, fiind aduşi cu mandat pentru a fi puşi sub acuzare.

Al patrulea judecător de la Tribunalul Bucureşti, Mircea Moldovan, a fugit sarind gardul din spatele casei sale din Voluntari atunci când procurorii au venit sa îl aducă la audieri, imagini surprinse pe camerele de supraveghere din zonă. Moldovan s-a prezentat la audieri pe cont propriu, câteva ore mai târziu.

Judecătorul Mircea Moldovan este  cel care, în 2012, a dispus intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica.

La finalul audierilor, procurorii anticorupţie este posibil să ceară CSM încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a judecătorilor
Judecători vizaţi de o anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt de la Secţia a VII Civilă de la Tribunalul Bucureşti. Această secţie este condusă de către judecătorul Bojinca Elena Adina şi are în componenţă 14 judecători. Aceştia sunt Bumbuluţ Anca Stela,  Ghiugan Ionela Mariana, Ghindar Lidia Daniela, Gurău Ionela, Moldovan Mircea, Moncea Mariana, Paicu Mihaela, Prepeliţă Nicolae, Rovenţa Elena, Scutelnicu Oana, Stanciu Ion, Viziru Ciprian Sorin şi Zamfir Maria. În plus, Dinulescu(Dumitrescu) Gabriela  este în concediu de creştere copil din 20.11.2013.

Aceleaşi surse au precizat că existau aranjamente cu lichidatorii şi cauze cu faliment. De asemenea, surse apropiate anchetei au subliniat ca acţiunea procurorilor anticorupţie a fost sprijinită de conducerea Tribunalului Capitalei, iar suportul tehnic de Serviciul Român de Informaţii.

UPDATE 22,24
Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de judecători de la Tribunalul Bucureşti - Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, acuzaţi că au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, sume de bani cuprinse între 10.000 - 15.000 lunar sau sume globale de 3.000 - 4.000 lei sau bunuri.

Cei patru judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată sume de bani cuprinse între 10.000 - 15.000 lunar sau sume globale de 3.000 - 4.000 lei sau bunuri(carne, făină, cherestea, obiecte vestimentare) în scopul de a îndeplini/ a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu ori pentru a-şi exercita influenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizând informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor deduse judecăţii, pe care le-au pus la dispoziţia lichidatorilor judiciari, implicaţi sau interesaţi în procedura insolvenţei unor societăţi comerciale', se arată într-un comunicat al DNA postat luni seară pe site-ul instituţiei.

În sarcina lui Mircea Moldovan s-au reţinut cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată (patru acte materiale) şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru - luare de mită, Ion Stanciu - luare de mită în formă continuată (şapte acte materiale).

Potrivit probelor administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, magistraţii judecători, au pretins şi primit sume de bani sau bunuri în scopul: de a îndeplini/ a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor; modalităţii de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari; desemnării preferenţiale a unor administratori judiciari; atribuirii preferenţiale a unor dosare de insolvenţă; pentru a-şi exercita influenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizând informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător. (Agerpres)

×