x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patru scenarii privind moartea lui Chauncey

Patru scenarii privind moartea lui Chauncey

de Lavinia Dimancea    |    11 Oct 2011   •   21:00
Patru scenarii privind moartea lui Chauncey

Desi exista un agresor arestat, itele in­cidentului de la Giurgiu care a dus la moartea baschetbalistului american Chauncey Hardy sunt departe de a fi descurcate. Povestea procu­ro­ri­lor cu sapca care i-a convins luni pe magistrati sa-l bage la inchisoare pe Ionut Tanasoaia, alias Gypsy Gypsanu, este numai o varianta a celor petrecute in noaptea de sambata spre duminica in discoteca din Giurgiu.
Scenariul procurorilor. In timp ce dansa, Chauncey Hardy si-a pus sapca pe capul unei tinere. Gypsy Gyp­sanu a intervenit si i-a aplicat spor­tivului o lovitura puternica cu pumnul in barbie, victima izbindu-se cu capul de pardoseala salii de dans. Nici unul dintre co­le­gii de echipa care l-au insotit pe ame­ri­­can nu au facut vreo de­claratie.

Scenariul managerului echipei de baschet. A aparut luni seara. 'Dupa ce a primit un pumn in gura, o sticla in cap si a cazut, toti cei prezenti aco­lo, inclusiv si niste fete de la care a pornit acest scandal, au facut roata in jurul victimei si au dat cu picioarele. Nu avea absolut nici un traumatism pe tot corpul, doar capul i-a fost facut praf. Spre nesansa lui, nu a plesnit nici pielea, nici osul. I-a plesnit cre­ierul', a declarat, la Antena 3, Sma­ran­dita Iliescu, manager al echipei CSS Giurgiu. Sotul sau, primarul Lu­ci­an Iliescu, s-a declarat ieri surprins de afirmatiile sotiei. Au aparut insa in­for­matii neoficiale potrivit carora, ime­diat dupa ce a fost lovit, baschetbalistul a stat prabusit aproape 10 minute din cauza ca prietenii lui au crezut ca e beat.

Scenariul unui martor, relatat unui jurnalist local si preluat de HotNews. Cearta dintre Chauncey si Gypsy Gypsanu a inceput de la o fata. Gypsanu ar fi deconectat camerele video, apoi prietenii sai ar fi golit localul, inclusiv pe baschetbalisti, 'au facut cerc in jurul sportivului si l-au batut'. Politia a confirmat ca in local nu functionau camerele video, dar au comunicat ca acest lucru se intampla tocmai din iunie.
Scenariul politiei. Intre agresor si victima a avut loc un conflict spontan, agresorul i-a aplicat victimei o lovitura in urma careia aceasta a ca­zut si s-a lovit de pardoseala. Co­mi­sarul Catalin Georgescu, de la Politia Ju­deteana Giurgiu, a precizat ca Gyp­sy Gypsanu a actionat de unul singur, fara complici, si ca nu face parte dintr-o grupare sau dintr-un clan.

Siguranta afisata de po­li­tistii din Giurgiu referitoare la lipsa ori­carei legaturi dintre Gypsy Gypsa­nu si clanurile locale a fost insa contrazisa. O data, de insusi agresorul, care si-a afisat prietenia cu unul dintre fii lide­rului clanului Butoane, intr-o poza pe Facebook. In al doilea rand, de in­formatiile din presa locala, conform carora Gypsy Gypsanu este cu­noscut ca locotent al liderului clanu­lui, Octavian Grecu, zis Butoane. Con­form presei locale, Butoane l-ar fi spon­sorizat in campanie pe prima­rul Lucian Iliescu si s-ar fi intalnit chiar cu Crin Antonescu. 'Da, l-a f.... Crin Antonescu pe Butoane. Si l-am f.... si eu pe Butoane. Ce dracu, sunt tampenii astea', a comentat primarul pentru Jurnalul National, dezmintind ca il cunoaste personal pe Butoane, dar si faptul ca l-a sponsorizat in campanie. 'N-am nevoie de ajutorul lui Butoane. Butoane are bani, nu stiu de unde, dar nu sta Giur­giul la mana lui Butoane', a mai spus primarul pentru Jurnalul National.

Senator UNPR, prietenul clanului Butoane
Senatorul UNPR Cezar Magureanu este prieten al clanului Butoane. Cel putin asa reiese dintr-o inregistrare video din 2009, cand Magureanu, pe atunci pedelist, a participat la o petrecere a clanului cu manele la maximum. 'Exista prezumptia de nevinovatie. Eu nu stiu o instanta sa fi dat ca el e camatar, ca a facut crima, ca a facut lucruri care contravin legilor tarii... Se vorbeste, gura lumii nu poti s-o inchizi. Eu ce sa fac acum? Sa-mi dau demisia din Senat? Sa-mi dau demisia din partid? Mai grav e ceea ce s-a intamplat, in momentele acestea grave pentru tara, mai ales pentru mu­ni­ci­piul Giurgiu', a declarat ieri Magureanu. Senatorul a recunoscut ca a fost la ziua de nastere al lui Butoane, dupa ce initial refuzase invitatia telefonic.

×