x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Paul Stănescu: Eu cred că Guvernul va lua o decizie ca la prima rectificare bugetară să fie sprijinite localităţile care sunt în deficit

Paul Stănescu: Eu cred că Guvernul va lua o decizie ca la prima rectificare bugetară să fie sprijinite localităţile care sunt în deficit

01 Apr 2019   •   13:05
Paul Stănescu: Eu cred că Guvernul va lua o decizie ca la prima rectificare bugetară să fie sprijinite localităţile care sunt în deficit

Senatorul Paul Stănescu, preşedinte al PSD Olt, a declarat, luni, că se aşteaptă la o decizie la nivelul conducerii partidului şi "la nivelul Guvernului în primul rând" ca la prima rectificare bugetară să fie sprijinite localităţile care sunt în deficit.

"Nu neapărat toţi sunt nemulţumiţi, haideţi să nu exagerăm, că, totuşi, sunt nişte bugete bune. Sigur că trebuie făcute anumite corecţii şi eu cred că la nivelul conducerii partidului şi la nivelul Guvernului în primul rând se va lua o decizie ca la rectificarea următoare de buget localităţile, UAT-urile care sunt în deficit să le putem sprijini", a declarat Paul Stănescu, luni, întrebat despre faptul că primarii ar fi nemulţumiţi de fondurile alocate de la buget.

Stănescu a mai precizat că primarii din judeţul Olt sunt "foarte mulţumiţi" de bugetele alocate.

Despre faptul că bugetul a fost întârziat, liderul PSD Olt a spus: "Cu bugetul nu e vina partidului sau a Guvernului, este vina preşedintelui că l-a trimis la Curtea Constituţională".

Paul Stănescu participă, la Palatul Parlamentului, la o întâlnire a preşedintelui PSD Liviu Dragnea cu liderii locali ai partidului privind organizarea campaniei electorale naţionale pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Paul Stanescu