x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pelerinaj de Sf. Dumitru: Până acum, 42 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Pelerinaj de Sf. Dumitru: Până acum, 42 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

27 Oct 2018   •   14:38
Pelerinaj de Sf. Dumitru: Până acum, 42 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Peste 40 de persoane care au venit în aceste zile pentru a se închina la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou, la Catedrala Patriarhală, au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

''Începând de joi, pompierii ISUBIF au acţionat pentru acordarea primului ajutor calificat în cazul a 42 de persoane la Patriarhia Română, unde se desfăşoară pelerinajul la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou'', informează oficiali ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov. 

Potrivit sursei citate, 3 persoane au fost transportate la spital. 

Principalele simptome constatate au fost stările de lipotimie, epuizarea fizică şi alte afecţiuni cronice, precizează ISUBIF. 

În dispozitivul de intervenţie, sunt pompieri şi medici ai UPU-SMURD de la Floreasca. 

Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), a început joi şi se termină luni. Evenimentul este organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor.

AGERPRES

×