x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peleşul, Branul şi Voroneţul, printre obiectivele turistice ale României prezente pe Google Maps

Peleşul, Branul şi Voroneţul, printre obiectivele turistice ale României prezente pe Google Maps

16 Iul 2012   •   11:05
Peleşul, Branul şi Voroneţul, printre obiectivele turistice ale României prezente pe Google Maps

Reprezentantii Google au anuntat acest proiect luni in fata Ateneului Roman, pe treptele caruia a fost plasata o harta mare a Romaniei, cu imagini ale unor obiective celebre ca Pelesul, Branul si Voronetul.

Proiectul a fost prezentat de Dan Bulucea, Country Manager Google Romania, la conferinta fiind invitati si directorul Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu, sediul acesteia fiind primul obiectiv inclus in proiect, secretarul de stat responsabil de patrimoniu din Ministerul Culturii - Sergiu Nistor - si seful Serviciului de turism din cadrul Primariei Capitalei, Mihai Gutanu.

Parcul National Retezat, centrul istoric al Sighisoarei, bisericile de lemn din Maramures, manastirile din Moldova, satele cu biserici fortificate din Transilvania, Castelul Peles, Cheile Bicazului si multe altele vor fi reflectate in imagini pe Google Maps.

Astfel, acoperirea Street View in Romania se extinde cu inca 39 de orase, printre care Craiova, Focsani, Baia Mare, Ramnicu Valcea, Alba Iulia, Galati, Deva, Hunedoara, Sfantu Gheorghe, Zalau.

Ministerul Culturii va oferi, la solicitarea Google, sprijin pentru acest proiect prin punerea la dispozitie a unor informatii despre obiectivele vizate, fie ca sunt sau nu monumente istorice, a explicat pentru Mediafax Sergiu Nistor. El a mai precizat ca echipa Google va surprinde imagini panoramice si din sate de pe traseu sau din zona celor 39 de orase incluse, care pot fi la fel de importante.

"Noi ii salutam. Salutam proiectul absolut sincer", a spus Nistor, mentionand ca in programul de guvernare este prevazuta elaborarea unui program national de educare si formare pentru patrimoniu. "Recunosc ca mi-ar fi placut ca educarea si formarea sa fie asa cam cum vorbim, adica mai personalizate, dar nu se mai poate", a mai spus secretarul de stat.

In parcul din fata Ateneului au fost prezentate si vehiculele cu ajutorul carora vor fi parcursi cei 40.000 de kilometri pentru fotografierea obiectivelor de pe traseu pentru serviciul Street View din Google Maps: unul din automobilele Street View si Google trike - un vehicul cu pedale pe trei roti, prevazut cu o camera foto, care poate colecta imagini din locuri inaccesibile masinilor, cum ar fi zonele pietonale sau pietele publice.

Colectarea de imagini cu Google trike este o premiera in Romania, in timp ce automobilele au mai fost folosite, la lansarea serviciului Street View pe plan local, in 2010. Romanii pot urmari zonele in care se deplaseaza automobilele Street View pe pagina google.ro/streetview. Imaginile adunate de Google trike vor fi prelucrate si imbinate cu grija, proces care poate dura cateva luni de zile.

Google trike a fotografiat pana in prezent locuri din intreaga lume, ca Stonehenge din Marea Britanie, orasul Pompei din Italia, Versailles din Franta si Legoland din California, care pot fi vizualizate in Street View.

Initial, Street View a acoperit opt orase mari din Romania, printre care Bucuresti, Arad, Oradea, Brasov, Timisoara, Cluj, Sibiu si Constanta, principalele statiuni de schi de pe Valea Prahovei si cele de pe litoralul Marii Negre, fiind parcursi atunci 6.000 de kilometri.

Street View a fost primul serviciu localizat introdus, in decembrie 2010, dupa deschiderea biroului Google din Romania, in noiembrie 2010.

Google este invitat de parteneri din intreaga lume pentru a fotografia si include un obiectiv in Street View, pentru a contribui la atragerea mai multor vizitatori. De exemplu, in 2010, in Italia, directorul general al Ministerului Culturii Mario Resca a declarat ca, dupa adaugarea orasului antic Pompei pe Street View, numarul turistilor a crescut cu 25% pe an.

In iunie 2012, Street View era disponibil in 40 de tari si respectiv 3.000 de orase.

Street View a demarat sub forma unui proiect 20% (inginerii Google pot folosi 20% din timpul lor pentru a lucra la proiectele la care doresc), prototipul fiind testat la inceput chiar de Larry Page (unul dintre fondatorii Google, n.r.), care a incercat sa colecteze personal imagini cu masina proprie si cu ajutorul unei camere video.

Google, proprietarul celui mai popular motor de cautare pe internet, a deschis, la 1 noiembrie 2010, un birou in Bucuresti, echipa din Romania fiind coordonata de Dan Bulucea.

×