x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Percheziții DNA în Bucureşti, Constanţa, Prahova şi Sibiu. Ancheta vizează infracțiuni electorale

Percheziții DNA în Bucureşti, Constanţa, Prahova şi Sibiu. Ancheta vizează infracțiuni electorale

19 Feb 2015   •   10:54
Percheziții DNA în Bucureşti, Constanţa, Prahova şi Sibiu. Ancheta vizează infracțiuni electorale

Procurorii DNA efectuează percheziții domiciliare în 19 locații situate în municipiul București și în județele Constanța, Prahova și Sibiu, dintre care una este sediul unei instituții publice iar restul sediile unor societăți comerciale și fundații.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurori ai Serviciului Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni electorale și infracțiuni de serviciu, comise în perioada 2009-2013.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

×