x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Percheziţii DNA la ministerul Educaţiei. Este vizat proiectul "Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I", finanţat cu fonduri europene

Percheziţii DNA la ministerul Educaţiei. Este vizat proiectul "Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I", finanţat cu fonduri europene

13 Oct 2014   •   13:57
Percheziţii DNA la ministerul Educaţiei. Este vizat proiectul "Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I", finanţat cu fonduri europene

Procurorii DNA fac percheziții la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale. Potrivit unor surse judiciare, acțiunea are loc în birourile Unităţii de Management a Proiectelor cu Finanţare Externă şi în birourile Organismului Intermediar – Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic din municipiul Bucureşti.

Anchetatorii ridică documente în legătură cu un proiect POSDRU derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Este vorba despre proiectul POSDRU/8/2.2/S/3-ID.2194 - "Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I. Programe integrate pentru creşterea accesului la educaţie şi a nivelului educaţional al copiilor din comunităţile defavorizate, cu precădere romi, în anul 2008-2009' - Axa prioritară 2 - 'Învăţare pe tot parcursul vieţii', DMI 2.2 - 'Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii".

Asistenţa financiară nerambursabilă este de 15.929.018 lei.

Potrivit surselor judiciare, există indicii potrivit cărora nu există documente justificative pentru cheltuielile efectuate şi pentru cererea de rambursare depusă. De asemenea, anchetatorii au indicii că în prezent sunt refăcute documentele din acest proiect.

Ştire în curs de actualizare

×