x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei medici de la Fundeni, cercetaţi în dosarul reţetelor false pentru bolnavii de cancer

Trei medici de la Fundeni, cercetaţi în dosarul reţetelor false pentru bolnavii de cancer

20 Mai 2014   •   08:36
Trei medici de la Fundeni, cercetaţi în dosarul reţetelor false pentru bolnavii de cancer
UPDATE 13:25 - Surse din cadrul Institutului Clinic Fundeni au declarat pentru Jurnalul Naţional că cei trei medici vizaţi de cercetări sunt Otilia Georgescu, Emilia Niculescu-Mizil şi Aristica Poenaru, de la Secţia Hematologie.

UPDATE 12:45
- Trei medici de la Secţia de Hematologie a Institutului Clinic Fundeni sunt cercetaţi în dosarul decontărilor de reţete fictive cu medicamente oncologice şi hematologice, a declarat marţi managerul instituţiei, Carmen Orban.

"Azi dimineaţă, la ora 6,00, Poliţia Capitalei şi în special Departamentul Antifraudă a venit în institut cu mandat de percheziţie pe trei cabinete medicale, la trei medici din spital. Conducerea Institutului Clinic Fundeni a fost rugată să asiste la desfăşurarea operaţiunilor. Sunt cercetaţi 3 medici din cadrul Secţiei de Hematologie şi mai multe amănunte nu avem. Este o anchetă în plină desfăşurare, se efectuează cercetări", a spus Carmen Orban.

Procurorii Parchetului Capitalei au pus sub urmărire penală 10 persoane, printre care şi medici, sub acuzaţia că au emis 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice unor pacienţi care nu au beneficiat de medicamentele prescrise, fiind decontată fraudulos suma de 8,3 milioane lei de la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti.

UPDATE 09:27
- Cabinetele a trei medici de la Institutul Clinic Fundeni sunt controlate, în această dimineaţă, de către poliţişti, a confirmat pentru Agerpres, managerul institutului, Carmen Orban, fără a preciza însă specialităţile medicilor verificaţi.
.................................................

Peste 100 de poliţişti desfăşoară, marți dimineaţă, 26 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, precum şi în Sibiu, Dolj şi Ilfov, într-un dosar care priveşte întocmirea de reţete false pentru bolnavii de cancer decontate prin Casa de Asigurări Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, vor fi puse în executare 13 mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi conduse la sediul Poliţiei Capitalei, unde vor fi audiate de către poliţişti şi procurori.

Acuzaţiile aduse persoanelor fizice şi juridice cercetate sunt înşelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, evaziune fiscală, spălare de bani, dare şi luare de mită.

'Dosarul penal aflat în instrumentarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vizează întocmirea de reţete false în domeniile oncologic şi hematologic care au fost decontate prin CASMB. Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 3.500.000 de euro', conform sursei citate.

Întreaga activitate beneficiază de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.


×