x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 4.800 de sancțiuni contravenționale aplicate sâmbătă

Peste 4.800 de sancțiuni contravenționale aplicate sâmbătă

30 Dec 2018   •   15:00
Peste 4.800 de sancțiuni contravenționale aplicate sâmbătă
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Poliţiştii au intervenit sâmbătă la aproape 2.900 de evenimente, la care au fost solicitaţi pentru a oferi ajutor sau pentru a menţine siguranţa publică, au aplicat 4.815 sancţiuni contravenţionale unor persoane care au încălcat normele sociale şi au reţinut 350 de permise de conducere. 

"Poliţiştii au intervenit, ieri, (sâmbătă - n.r.) la aproape 2.900 de evenimente la care au fost solicitaţi pentru a oferi ajutor celor aflaţi în nevoie sau pentru a menţine siguranţa publică. De asemenea, poliţiştii au aplicat 4.815 sancţiuni contravenţionale unor persoane care au încălcat normele sociale şi au reţinut permisele a 350 de şoferi care puneau în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. La data de 29 decembrie, peste 8.500 de poliţişti au acţionat, în dispozitivul curent, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 228 de acţiuni şi s-a intervenit la 2.866 de evenimente, dintre care 2.419 sesizate prin 112. În urma activităţilor, au fost constatate aproape 700 de infracţiuni, 182 de persoane fiind surprinse în flagrant delict", informează Poliţia Română într-un comunicat remis duminică AGERPRES. 

Potrivit sursei citate, au mai fost depistate 13 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 25 de măsuri preventive. 

"Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 4.815 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.800.000 de lei. Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 86 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 350 de permise de conducere şi au fost retrase 69 de certificate de înmatriculare", se mai arată în comunicat.

AGERPRES

×