x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 50.000 de bucureșteni au sărbătorit Revelionul în Piața Costituției

Peste 50.000 de bucureșteni au sărbătorit Revelionul în Piața Costituției

de Mihaela Stănescu    |    01 Ian 2015   •   14:30
Peste 50.000 de bucureșteni au sărbătorit Revelionul în Piața Costituției
Peste 50.000 de bucureșteni au sărbătorit trecerea dintre ani, la Piața Costituției, la evenimentul organizat de Primăria Municipiului București.

Peste 80 de artiști români au urcat pe scena amplasată în piață, aceștia fiind acompaniați de 250 000 Watti de sunet, 600 000 Watti de lumini și 200 de lumini inteligente, oferind un spectacol de neuitat celor care au ales să întâmpine noul an în aer liber.

„Sunt onorat și mulțumesc cu respect tuturor bucureștenilor, tuturor românilor, care pe un frig teribil au dansat și au cântat, au pașit împreună cu noi în Noul An. Sunt recunoscător artiștilor care au performat pe scena de la Piața Constituției și tuturor colaboratorilor noștri, care au contribuit la realizarea unui show de excepție”, a declarat Primarul General al Bucureștiului, Sorin Oprescu.

În momentul trecerii dintre ani, cerul a fost luminat de un foc de artificii colosal, de 15 minute, pentru care au fost necesare peste 15 tone de materiale pirotehnice. Pe scenă au urcat artiști ai momentului precum: Smiley, Alex Velea, Cabron, Sore, Feli, Dorian, Don Baxter, Speak, Doc, Radio Killer, Peter Pop, Giulia, Jazzy Jo, Silviu Pasca, Brighi.

HaHaHappy New Year Bucuresti 2015 a creat o punte de legatură între evenimentele de succes desfășurate în anul 2014, cu ocazia împlinirii a 555 de ani de la prima atestare a Bucureștiului – București 555 – și intrarea orașului și a bucureștenilor în “anul luminii”, 2015. Spectacolul face parte din seria de evenimente adresate publicului larg, ce vor fi organizate în Capitală în următorii ani, în pregătirea candidaturii Bucureștiului la statutul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021.  

×
Subiecte în articol: artificii revelion revelion 2015