x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peşti morţi pe Dunăre

Peşti morţi pe Dunăre

de Dumitru Stoichita    |    31 Iul 2007   •   00:00
Peşti morţi pe Dunăre

Sute de peşti morţi, tone de scoici depozitate pe mal la intrarea Dunării in ţară. Apele Romăne Mehedinţi a prelevat probe din apa fluviului, iar DSV probe de peşte pentru a descoperi cauzele care conduc la moartea peştilor şi a scoicilor.

Sute de peşti morţi, tone de scoici depozitate pe mal la intrarea Dunării in ţară. Apele Romăne Mehedinţi a prelevat probe din apa fluviului, iar DSV probe de peşte pentru a descoperi cauzele care conduc la moartea peştilor şi a scoicilor. Pescarii cred că peştii nu mor din cauza căldurii sau a algelor, ci mai degrabă din cauza unor substanţe toxice, cel mai probabil uraniu.


Directorul Apele Romăne Mehedinţi, ing. Adrian Drăghici, susţine că in cursul lunii iulie 2007 s-a descoperit o rată mare a mortalităţii in răndul faunei piscicole de pe cursul mehedinţean al Dunării. Drept urmare, s-au prelevat probe de apă din Dunăre, incepănd de la Şviniţa şi pănă la Orşova.

PROBE. Adrian Drăghici susţine că probele de apă au fost prelevate mai ales de pe fundul Dunării, pentru ca rezultatul analizelor să fie căt mai concludent. "Ne confruntăm cu o mortalitate ridicată in răndul faunei piscicole de pe Dunăre, in special la peşte şi scoici. Am inştiinţat Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi am trimis probele la Craiova şi Bucureşti. Se incearcă să se găsească ????? cauza morţii. Aceasta ar putea fi ori din cauza căldurii, ori din cauza unor elemente toxice", susţine Adrian Drăghici.

CAUZE. Cei mai mulţi dintre localnicii de pe Clisura Dunării sunt de părere că peştii şi scoicile mor din cauza căldurii, in apa fluviului inregistrăndu-se temperaturi de peste 28 de grade Celsius. O altă cauză ar fi toxinele apărute ca urmare a putrezirii algelor ce au acoperit aproape in totalitate malurile Dunării. Pescarii din zonă insă se arată mai ingrijoraţi şi tind să creadă că cea mai plauzibilă cauză a morţii faunei piscicole o reprezintă poluarea fluviului cu urme de uraniu provenite de la mina de uraniu Ilişova. "Anul acesta mortalitatea a fost ceva mai mică faţă de anul trecut. Nu puteai să stai pe malul Dunării de mirosul ingrozitor al peştilor şi scoicilor in descompunere. Eu sunt pescar de meserie şi pescuiesc de ani buni in Dunăre. Cred că cel mai mare pericol vine de la mina de uraniu de la Ilişova. Trebuia de mult inchisă, dar de acolo continuă să iese apă şi cu siguranţă că firicelul acela de apă conţine urme de uraniu", a declarat Meluţă Sain, un pescar din Eşelniţa - Mehedinţi.

MINA MORŢII. La nici trei kilometri de Dunăre, in inima pădurilor de stejar ce acoperă coama munţilor, se află o mină de uraniu părăsită, din care astăzi se scurge un părăiaş ce se varsă in părăul Ilişova şi de aici in Dunăre. In jurul minei părăsite, vegetaţia nu are in acest moment nici o şansă de a creşte şi a se dezvolta. Părăul Ilişova, de la mină şi pănă la vărsarea in Dunăre, nu este populat de nici o vietate subacvatică. Mina de uraniu a fost deschisă in 1955, a funcţionat pănă in 1992 şi a aparţinut de Exploatarea Minieră Banat cu sediul la Oraviţa. După inchiderea ei, era normal ca zona să fie protejată, mina inchisă, iar imprejurimile minei să fie incluse intr-un program special de reconstrucţie ecologică. Nu s-a făcut absolut nimic. "S-au făcut ceva măsurători, dar public s-a afirmat că nu există radioactivitate. Pe locul unde a fost depozitat pămăntul scos din mină nu creşte astăzi nimic. S-a incercat plantarea unor pini, dar degeaba. Autorităţile statului se zbat pentru accesarea fondurilor europene in vederea protejării viperei cu corn şi a broaştelor ţestoase din zonă, dar pentru oameni nu se face nimic. Cu siguranţă că in cel mult 20 de ani aici nu va mai exista picior de om", a declarat primarul comunei şviniţa, Iovan Iovanovici.

PEŞTELE LA PROBE. Direcţia Sanitar Veterinară Mehedinţi a prelevat probe din peştele apelor Dunării şi le-au trimis spre Bucureşti in vederea anlizării. Şeful Poliţiei Sanitar Veterinare, Traian Mariţoiu, susţine insă că aceste măsuri s-au luat ca urmare a unui program naţional anual de supraveghere a faunei piscicole de pe Dunăre. "Nu am primit sesizări despre mortalitatea faunei piscicole. Noi am prelevat probele de peşte aşa cum facem in fiecare an pentru a supraveghea fauna. Despre o posibilă contaminare a Dunării cu uraniu nu cunoaştem nimic", a declarat Traian Mariţoiu.

×
Subiecte în articol: verde! dunării dunăre uraniu