x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Petiţia salvatoare

Petiţia salvatoare

de Alina Gavrila    |    11 Mar 2008   •   00:00

După ce zilele trecute Jurnalul Naţional vă aducea la cunoştinţă faptul că elevii sunt revoltaţi în ceea e priveşte gradul de dificultate a subiectelor şi că s-au hotărât să semneze o petiţie împotriva acestor itemi, astăzi putem să vă spunem că acţiunea a luat amploare.

După ce zilele trecute Jurnalul Naţional vă aducea la cunoştinţă faptul că elevii sunt revoltaţi în ceea e priveşte gradul de dificultate a subiectelor şi că s-au hotărât să semneze o petiţie împotriva acestor itemi, astăzi putem să vă spunem că acţiunea a luat amploare. Peste 3.300 de liceeni au semnat această petiţie. Pe site-ul www.petiţieonline.ro elevii nu contenesc să critice variantele propuse, ministerul şi pe cei care au făcut subiectele. Tot mai mulţI liceeni s-au hotarât să facă ceva în privinţa subiectelor propuse de Ministerul Educaţiei. “Am văzut o mare parte din variantele de Bacalaureat 2008 la Matematică şi aşa cum scrie şi în petiţie, primul punct mi se pare foarte greu de rezolvat în comparaţie cu al doilea şi al treilea. Mai ales că în liceu nu s-a pus foarte mult accentul pe geometrie! Profesoara de matematică a rămas şi ea uimită când a văzut variantele şi a spus că sunt foarte grele faţă de anii trecuţi! Totuşi nu suntem nişte şoricei albi numiţi cobai! Menirea noastră nu este aceea de a se face experimente pe noi din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării”, scrie Alexandru Cojocaru, pe site. Pentru mulţi elevi subiecte sunt imposibil de rezolvat şi mulţi sunt speriaţi de gândul că nu vor reuşi să obţină o notă de trecere. “Consider că subiectele la matematică M1 sunt dificile, întrucât şi unui elev care a obţinut pe parcursul anilor de liceu note şi medii peste 8 la matematică îi este greu să aducă o variantă completă şi la baremele de corectare care vor exista la o notă de 6... Am găsit numeroase subiecte care se dau la admitere în facultăţi ori olimpiade... ori dacă stăm bine şi ne gândim ce procent din totalul elevilor din România merge la olimpiade de matematică şi obţine premii? Aşa că luaţi atitudine şi daţi subiecte care să poată fi rezolvate de toţi elevii”, spune Vasilica Mustaţă. 

 

ACCESIBILE. Reprezentanţii Ministerului susţin că toate subiectele sunt făcute pentru un nivel mediu de cunoştinţe astfel încât toţi elevii să le poată rezolva. “Aceste subiecte au fost făcute de profesori de specialitate, ele sunt făcute pentru ca toţi elevii să le poată rezolva. Le cerem liceenilor observaţii punctuale până la 31 martie, la adresa de e-mail bacalaureat@cnceip.ro. Numai argumentele bine susţinute pot duce la schimbarea subiectelor. Subiectele de la bacalaureat sunt în dezbatere publică şi pot suferi modificări. În 12 aprilie vor fi postate, pe site-ul www.subiecte2008.edu.ro, subiectele definitive, iar inspectoratele vor primi DVD-uri cu aceste subiecte şi cu rezolvări, pentru a fi distribuite fiecărui liceu şi puse la dispoziţia elevilor”, ne-a declarat Mihaela Suciu consilier ministerial. 

 

REZOLVĂRI. Ministerul Educaţiei interzice editarea şi comercializarea unor broşuri care să cuprindă subiectele de la examenul de bacalaureat din 2008, întrucât o astfel de practică contravine politicilor educaţionale promovate de minister. Conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) a precizat că nu a înregistrat până ieri niciun caz privind realizarea unor astfel de broşuri pentru 2008. Mai mult, MECT a transmis tuturor inspectoratelor şcolare judeţene şi celui al municipiului Bucureşti o notă prin care recomandă informarea conducerii unităţilor de învăţământ în legătură cu decizia de a nu permite difuzarea în şcoli sau utilizarea în cadrul orelor a unor asemenea materiale auxiliare neavizate de către minister. 

 

MODIFICĂRI. Ministerul Educaţiei va ţine cont de propunerile punctuale în legătură cu subiectele pentru examenul de Bacalaureat. “Ca urmare a unor observaţii primite din partea celor interesaţi (elevi, profesori, părinţi) cu privire la gradul de dificultate al unora dintre subiectele pentru examenul de bacalaureat 2008, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar(CNCEIP) face o serie de precizări. Actuala generaţie de elevi care susţine examenul de Bacalaureat 2008, exceptând elevii claselor a XIII-a seral şi ruta progresivă, studiază după programe şcolare modificate, începând cu anul şcolar 2004-2005. Ca atare, comparaţia cu subiectele din anul precedent este irelevantă, întrucât pentru sesiunile Bacalaureatului 2007 au fost în vigoare alte programe şcolare, bazate pe competenţe şi pe conţinuturi asociate, diferite faţă de programele şcolare în vigoare pentru examenul din acest an. Înţelegem dorinţa unora dintre elevii care vor susţine proba de matematică din cadrul examenului de Bacalaureat 2008 de a fi redus gradul de dificultate al unora dintre itemii din subiectele postate pe site. În acest sens, se vor opera modificări, în cel mai scurt timp, în baza observaţiilor punctuale primite, respectându-se cadrul legal de proiectare a subiectelor, conform programelor şcolare în vigoare şi Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat 2008. De altfel, CNCEIP va analiza atent şi în mod profesionist doar acele semnale care se referă la programele de examen în vigoare, la concordanţa variantelor de subiecte cu aceste programe şi la eventualele erori din formularea unor itemi din cuprinsul subiectelor supuse dezbaterii publice. Forma finală a grupurilor de itemi va fi publicată în data de 12 aprilie 2008”, se arată într-un comunicat primit de la Ministerul Educaţiei.         

×
Subiecte în articol: observator elevii bacalaureat subiectele