x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Petroşani, orașul fără apă caldă! Termocentrala Paroşeni a rămas fără cărbune

Petroşani, orașul fără apă caldă! Termocentrala Paroşeni a rămas fără cărbune

11 Iun 2015   •   00:30
Petroşani, orașul fără apă caldă! Termocentrala Paroşeni a rămas fără cărbune
Sursa foto: antena3.ro

Termocentrala Paroşeni, care face parte din Complexul Energetic Hunedoara, anunţă că furnizarea apei calde în municipiul Petroşani va fi sistată, începând de sâmbătă, din cauza lipsei de cărbune.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri seară, de CEH, începând de sâmbătă se va sista furnizarea apei calde în municipiul Petroşani, la Preparaţia Coroieşti şi Mina Paroşeni din cauza faptului că Termocentrala Paroşeni a rămas fără cărbune, potrivit ANTENA 3.

"Începând cu data de 12 iunie, ora 24.00, se opreşte funcţionarea grupului energetic numărul IV din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, datorită lipsei combustibilului - cărbune - necesar. Urmare acestui fapt, începând cu data de 13 iunie, ora 12.00, se sistează furnizarea agentului termic, măsură care afectează consumatorii din municipiul Petroşani - Sucursala Prestserv Petroşani - Preparaţia Coroieşti, Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului SA - Mina Paroşeni", se arată în comunicatul de presă.

Potrivit unor surse, stocul de cărbune existent la această oră la Termocentrala Paroşeni este mult sub necesar, cantitatea livrată de unităţile miniere din Valea Jiului nereuşind să acopere consumul zilnic, care este de aproximativ 2.200-2.300 de tone.

Termocentrala Paroşeni face parte din Complexul Energetic Hunedoara, ca şi cea de la Mintia, de lângă Deva. Tot în CEH sunt incluse minele Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni, dar cea mai mare parte a huilei extrase de aici merge către Termocentrala Mintia. 

×