x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Piedone anunţă că demisionează dacă Oprescu centralizează bugetul şi ia salubrizarea la Primăria Capitalei

Piedone anunţă că demisionează dacă Oprescu centralizează bugetul şi ia salubrizarea la Primăria Capitalei

22 Mai 2013   •   15:01
Piedone anunţă că demisionează dacă Oprescu centralizează bugetul şi ia salubrizarea la Primăria Capitalei
Sursa foto: Alexandra Pandrea/Intact Images

Cristian Popescu Piedone a declarat că este hotărât să-şi prezinte demisia din funcţia de primar al sectorului 4 şi să candideze la Primăria Capitalei, dacă primarul general Sorin Oprescu va impune amendamentele sale privind centralizarea bugetului municipalităţii şi preluarea la PMB a licitaţiei pentru salubrizarea oraşului.

"Primarul general vrea să desfiinţeze primăriile de sector, să centralizeze bugetul şi să ia salubrizarea la Primăria Capitalei. Dacă aşa se va întâmpla, eu, primar în funcţie, prima dată voi face un referendum privind salubrizarea. Nu mă interesează salubrizarea, dar să o plătească tot el. Nu unul să facă licitaţia şi altul să plătească şi să nu aibă nici măsuri coercitive. Eu nu am bani la buget să îi dau. Cum îi plăteşte lui Vanghelie, aşa să plătească şi la Sectorul 4. Nu mă interesează cui i-o dă, ce interese sunt, pe mine mă interesează să nu îmi ia banii. Dacă vrea salubrizarea, să se spele pe cap cu ea, dar să o plătească", a declarat Popescu, potrivit Agerpres.

El a precizat că îşi va da demisia din funcţie, dacă amendamentele vor trece cum doreşte edilul-şef Sorin Oprescu şi următorul pas va fi să candideze la funcţia de primar general al Bucureştiului.

"Îmi voi depune demisia, dacă se desfiinţează primăriile de sector şi următorul pas, îl anunţ pe primarul general, că voi candida la PMB. Nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte, spune un proverb românesc. De tot ceea ce face el s-ar putea să beneficiez eu, că voi candida direct la Primăria Capitalei, cu locuitorii sectorului 4 în frunte", a spus Piedone.

Legea salubrizării este în dezbatere pentru a fi modificată prin mai multe amendamente. Edilii de sector susţin că în acest moment nu au posibilitatea să organizeze licitaţii, decât în baza unor delegări date de fostul primar general Traian Băsescu, care datează din 1999.

"Din anul 1999, serviciile erau descentralizare la sectoare, iar acum se vrea centralizarea. De ce? Nu este curat în Bucureşti? Să ne spună cetăţenii că nu este curat în Bucureşti, nu primarul general. Să îmi spună mie locuitorii sectorului 4 că nu sunt mulţumiţi. Dacă primarul general vrea salubrizare, licitaţia să o facă, dar să o plătească. Adică el face şi eu trebuie să plătesc? Vrea şi buget unificat. Eu m-am angajat cu anumite promisiuni şi nu voi putea să mi le duc la capăt pentru că nu mai am bani. Nu vreau să fiu o paiaţă de paie la comanda unui primar general. Nu, mă duc să fiu eu primar general", a punctat primarul Popescu Piedone.

Cristian Popescu Piedone nu a dorit să facă mai multe comentarii, precizând că va oferi informaţii suplimentare într-o conferinţă de presă.

La lucrările comisiei se mai află primarul general Sorin Oprescu, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, primarul sectorului 6, Rareş Mănescu, şi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă.

×