x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pintea: Cele 5.823 de îmbolnăviri de gripă din unităţile şcolare justifică decizia de a suspenda vineri cursurile

Pintea: Cele 5.823 de îmbolnăviri de gripă din unităţile şcolare justifică decizia de a suspenda vineri cursurile

25 Ian 2019   •   15:06
Pintea: Cele 5.823 de îmbolnăviri de gripă din unităţile şcolare justifică decizia de a suspenda vineri cursurile

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că, în primele trei zile ale acestei săptămâni, la nivelul unităţilor şcolare au fost raportate 5.823 de cazuri de îmbolnăviri de gripă, iar acest număr justifică solicitarea pe care Ministerul Sănătăţii a făcut-o Ministerului Educaţiei pentru a suspenda vineri cursurile.

"Săptămâna aceasta, până în data de 23 ianuarie, numărul de cazuri de îmbolnăviri la nivelul unităţilor şcolare, transmis Ministerului Sănătăţii de către direcţiile de sănătate publică, a fost 5.823. Eu cred că acest număr de cazuri justifică solicitarea pe care Ministerul Sănătăţii a făcut-o Ministerului Educaţiei pentru a suspenda cursurile în data de 25 ianuarie. Pot să vă spun că aceste decizii de regulă se iau în urma consultării cu specialiştii pe care îi are Ministerul Sănătăţii, astfel încât să preîntâmpinăm eventualele efecte negative şi creşterea excesivă a numărului de îmbolnăviri", a precizat ministrul, într-o conferinţă de presă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorina pintea