x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pintea: Sunt pro vaccinare, dacă nu o să avem în legea vaccinării cuvântul 'obligativitate', nu vom rezolva problema

Pintea: Sunt pro vaccinare, dacă nu o să avem în legea vaccinării cuvântul 'obligativitate', nu vom rezolva problema

18 Iun 2019   •   13:43
Pintea: Sunt pro vaccinare, dacă nu o să avem în legea vaccinării cuvântul 'obligativitate', nu vom rezolva problema

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat marţi că este pro vaccinare şi a militat ca în textul legii să apară cuvântul 'obligativitate' a informării sau a vaccinării.

"Sunt pro vaccinare, pro obligativitate ca şi cuvânt, dacă nu o să avem în legea vaccinării cuvântul obligativitate a informării, a vaccinării, rămâne să dezbatem, nu vom rezolva problema. Gradul de acoperire vaccinală optim este 95%, după cum spun experţii OMS, foarte puţine ţări vor ajunge la acel grad, dar nici un grad de vaccinare ca şi în Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, de 1,2% - un singur vaccin făcut în luna martie în condiţiile în care avem cinci cabinete de medici de familie", a spus Sorina Pintea, la evenimentul Health Forum, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

Ministrul a declarat că se lucrează la un draft final privind prevenţia din legea Sănătăţii.

"Suntem pe un draft final cu capitolul prevenţie din legea Sănătăţii sau lege separată pentru prevenţie, dar nu ne putem focusa exclusiv asupra prevenţiei, pentru că, din păcate, neexistând acest concept, adică existând acesta, dar nefiind definit şi nefiind finanţate acţiunile pe prevenţie, am ajuns la o stare de sănătate a populaţiei nu foarte bună şi atunci categoric investiţiile noastre trebuie să meargă în paralel pe prevenţie şi pe zona de spitale şi tratament. (...) Urmează să mai avem discuţii cu asociaţiile profesionale, cu asociaţiile de pacienţi, cu Ministerul de Finanţe, pentru că sunt anumite lucruri care ţin de domeniul prevenţiei, de domeniul educaţiei, care ţin de alte domenii, astfel încât să încercăm să îmbinăm totul într-o singură lege", a spus Pintea.

Ea a menţionat că planul naţional de combatere şi control al cancerului a fost lansat în 2016 şi a rămas la stadiul de ''un document de peste 100 de pagini, o poveste".

"Cu poveşti nu putem trata cancerul. Avem nevoie de medicamente, de specialişti, de mult mai mult. Am pus pe hârtie această strategie pe care am clarificat-o, am definit obiectivul general, obiectivele specifice, acţiunile le bugetăm şi găsim surse de finanţare pentru ceea ce nu avem în acest moment", a punctat Pintea.

Totodată, ea a arătat că "s-a vorbit foarte mult despre acel pact pe educaţie care să cuprindă şi zona de educaţie medicală, care, din păcate, nu se aplică, iar pactul a rămas la nivel de poveste".

"În ceea ce vom propune noi pentru legea prevenţiei există capitol separat pentru educaţia pentru sănătate şi care porneşte de la mai multe premise - de la faptul că obezitatea la copii în România a căpătat proporţii îngrijorătoare, de la penultimul loc în Europa am ajuns pe locul II în Europa, de la faptul că minimele măsuri de igienă nu sunt cunoscute la nivelul şcolilor. Acele campanii de pe vremuri 'Sanitarii pricepuţi' erau foarte bune", a spus Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a mai adăugat că sunt probleme şi în zona prevenţiei terţiare.

"Zona de prevenţie terţiară nici nu a fost discutată, nici nu e foarte cunoscută, nu s-a dezbătut foarte mult. Este vorba de acea zonă de recuperare de redare a calităţii vieţii. În mod normal, un pacient după un accident vascular, de exemplu, are nevoie de un timp de recuperare, dar important este pentru societate să-l redea apt. În zona aceasta, în zona de recuperare, în România nu s-a investit foarte mult, încă nu avem definit foarte clar conceptul de recuperare. Există discuţii între comisiile de specialitate ale MS, astfel încât actul normativ pe care îl vom promova să exprime foarte clar ceea ce este necesar a fi făcut în zona de prevenţie terţiară", a explicat ministrul Sănătăţii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorina pintea