x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pintea: Teoretic, din luna aprilie, vom putea face operații pe cord la copii și în Timișoara

Pintea: Teoretic, din luna aprilie, vom putea face operații pe cord la copii și în Timișoara

16 Ian 2019   •   19:23
Pintea: Teoretic, din luna aprilie, vom putea face operații pe cord la copii și în Timișoara

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat miercuri, la Timişoara, că din luna aprilie ar putea fi efectuate intervenţii de chirurgie cardiacă pediatrică la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timişoara, unde vor fi funcţionale patru săli de operaţie cu această destinaţie. 

Sorina Pintea a spus că vineri va avea la minister o întâlnire cu medicii Clinicii San Donato din Italia, cu care România are deja un acord în cadrul căruia medicii vin la Spitalul "Marie Curie", unde fac operaţii pe cord la copii, intenţionând să extindă programul şi pentru Timişoara. 

"Este vorba despre chirurgia cardiacă pediatrică. Există în acest moment la Institutul de Boli Cardiovasculare patru săli de operaţie, din care două pot fi utilizate. (...) Noi vrem să extindem programul (cu San Donato, n.r.), astfel încât în luna aprilie, când vom semna contractul şi vom statua colaborarea cu ei, să prindem şi Timişoara în cadrul acestui contract. Teoretic, din luna aprilie vom putea face operaţii pe cord la copii şi în Timişoara", a declarat ministrul Sorina Pintea. 

Ea a mai anunţat că Ministerul Sănătăţii va face investiţii pentru dotarea celorlalte două săli de operaţii, astfel încât toate cele patru spaţii să poată funcţiona la întreaga capacitate. 

Managerul IBCV Timişoara, prof. dr. Constantin Luca, declara la finele anului trecut că institutul intenţionează să deschidă o secţie de chirurgie cardiovasculară pediatrică, banii necesari, aproximativ două milioane de euro, fiind asiguraţi fie de Ministerul Sănătăţii, fie prin proiecte cu Banca Mondială. 

"Peste o mie de copii se nasc anual cu malformaţii congenitale. Rămâne un necesar foarte mare de operaţii pe cord la nou-născuţi. Ministerul Sănătăţii ne-a acceptat structura administrativă pentru acest departament, din punct de vedere legal putem desfăşura aceste activităţi. Urmează celelalte etape, şi anume, dotarea blocului operator şi etapa de pregătire a personalului", spunea prof. dr. Constantin Luca. 

În anul 2017, la IBCV Timişoara au fost efectuate 865 de intervenţii chirurgicale pe cord, din care 206 au fost unele complexe. 

La începutul anilor 2000, la IBCV Timişoara au fost operaţi mai mulţi nou-născuţi cu malformaţii, din întreaga ţară, de către prof. dr. Ioan Socoteanu, dar, peste câţiva ani, managerul institutului, prof. univ. dr. Ştefan Drăgulescu, declara pentru AGERPRES că a luat hotărârea de a opri asemenea manevre chirurgicale pe cordul copiilor care au o greutate mai mică de 15 kilograme, "în urma refuzului unuia dintre anesteziştii din echipa complexă de specialitate de a intra în operaţie, întrucât medicul a considerat că gradul de risc în cazul bebeluşului care urma să fie supus operaţiei depăşea dotarea clinicii". 

De atunci, chirurgia cardiacă pediatrică la IBCV Timişoara a fost sistată.

AGERPRES

×