x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pleacă Ridzi, vine Plăcintă

Pleacă Ridzi, vine Plăcintă

de Aniela Nine    |    14 Iul 2009   •   00:00
Pleacă Ridzi, vine Plăcintă

Monica Iacob-Ridzi a demisionat de la Ministerul Tineretului şi Sportului, ca urmare a scandalului privind banii cheltuiţi pentru organizarea "Zilei Tineretului". La o oră de la anunţul demisiei, premierul Boc a nominalizat pentru această funcţie pe senatorul PD-L de Vrancea Sorina Luminiţa Plăcintă. Preşedintele Băsescu a semnat decretul de numire şi Sorina Plăcintă a depus jurământul.



Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a demisionat ieri, la aproape o lună de la declanşarea scandalului privind modul în care ministerul a cheltuit banii alocaţi pentru organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului. Într-o declaraţie de presă, Ridzi a criticat faptul că Parlamentul tergiversează lucrurile, stabilind o dată prea îndepărtată pentru votul în cazul său, Alianţa PSD-PNL încercând astfel să menţină în dezbaterea publică acest subiect. "Am văzut decizia de ieri a Camerei Parlamentului. Am sperat că Parlamentul doreşte să lămurească rapid această problemă şi că în maximum două săptămâni va lua o decizie finală referitoare la acest caz. Am constatat însă că nu se doreşte acest lucru. Alianţa PSD-PNL urmăreşte de fapt menţinerea acestui subiect pe agenda publică. Nu se doreşte tranşarea acestei anchete parlamentare, ci dimpotrivă prelungirea dezbaterilor pe acest subiect. (...) Pentru a nu prelungi total nejustificat dezbaterea publică şi implicit pentru a nu afecta imaginea Guvernului şi a partidului, îmi prezint demisia", au fost cuvintele renunţării Monicăi Iacob Ridzi. Ea a anunţat că îşi depusese demisia la cabinetul premierului înainte de conferinţa de presă. Ridzi a apelat şi la registrul sentimental în declaraţia de demisie, invocând situaţia pe care familia sa este obligată să o suporte şi starea de sănătate precară a mamei sale.

AUDITUL INTERN, BĂGAT SUB PREŞ?
Gestul ministrului a venit înainte ca auditul intern realizat să mai fie prezentat. Gazeta Sporturilor a prezentat în numărul de ieri concluziile acestui audit, care arată deficienţe majore în derularea procedurilor de achiziţie şi desfăşurare a contractului încheiat de MTS cu firmele Artisan şi Mark. De altfel, în timpul audierilor de la comisia de anchetă parlamentară ministrul Ridzi a promis că în exact ziua în care va primi concluziile auditului intern, îl va face public într-o conferinţă de presă şi îl va posta pe site-ul ministerului. Mai mult, a promis să ia măsuri în privinţa angajaţilor MTS care s-ar fi făcut vinovaţi, potrivit raportului de audit, de încălcarea atribuţiilor. Ieri însă, Ridzi a declarat că acest audit "este aproape final" şi a sugerat că din concluziile acestuia s-ar desprinde faptul că angajaţii MTS au profitat de "bunăvoinţa sa". "Am pornit la drum cu toată bunăvoinţa la MTS. Din păcate s-a profitat de aceasta, aşa cum se desprinde şi din auditul intern care este aproape finalizat", a susţinut Ridzi. După audierile de la comisia de anchetă, întrebată atunci dacă consideră că are vreo vină sau dacă îşi asumă responsabilitatea pentru greşelile subordonaţilor săi, în cazul în care auditul va confirma asta, Monica Ridzi a avut două replici scurte: "Nu aşa se pune problema", "sunt absolut nevinovată". Ieri, Monica Ridzi a declarat că gestul ei înseamnă asumarea responsabilităţii politice pentru că a girat toţi oamenii din minister.

SORINA PLĂCINTĂ, SUSŢINĂTORUL VINURILOR DE VRANCEA
În vârstă de 44 de ani, Sorina Plăcintă este la primul mandat de parlamentar, ea obţinând în noiembrie un mandat de senator PD-L într-un colegiu din Vrancea. A absolvit Facultatea de Tehnologie şi Chimie Textilă din Iaşi şi ulterior Facultatea Dunărea de Jos - Drept Civil. Vicepreşedinte al comisiei de agricultură din Senat, Sorina Plăcintă s-a remarcat în sesiunea încheiată nu prin activitatea legislativă, ci prin organizarea unei expoziţii cu degustare de vinuri în foaierul Senatului în Săptămâna Patimilor. Sorina Plăcintă este şi proprietară a unei fabrici de confecţii din Focşani, presa relatând că doamna senator a dezvoltat o mică afacere chiar cu câţiva colegi senatori, cărora le-a confecţionat costume de haine personalizate cu numele fiecăruia.

Acuzată de delapidare şi abuz în serviciu
Potrivit raportului comisiei parlamentare de anchetă finalizat săptămâna trecută, în cazul ministrului Ridzi sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare şi de abuz în serviciu contra intereselor publice. Documentul cuprinde problemele identificate în urma audierilor: încălcarea legislaţiei privind controlul autorităţilor publice asupra politicii editoriale în audiovizual, acceptarea unor oferte "în mod vădit nejustificate în raport cu nivelul pieţei şi care nu ţineau cont de resursele Ministerului Tineretului şi Sportului, acceptarea la plată a serviciilor efectuate de companiile contractate de MTS fără o evaluare cantitativă a acestora precum şi fără a verifica consistenţa şi cuantumul plăţilor efectuate de acestea pentru serviciile subcontractate. De asemenea, raportul arată că ministrul nu a spus adevărul în faţa Comisiei de anchetă când a afirmat că nu avea cunoştinţă de scena aflată în dotarea Casei Studenţilor din Bucureşti, menţionându-se că, la întocmirea proiectului de buget pe 2009, Ridzi a semnat solicitarea de finanţare a ratelor de leasing pentru această scenă.

Pingelică: "Înţelege că am şi eu prieteni"

Demisia Monicăi Iacob Ridzi a venit exact în ziua în care Gazeta Sporturilor a dat publicităţii concluziile auditului intern, Jurnalul Naţional semnala organizarea unei şcoli de vară în care locul copiilor săraci premianţi era luat de clientela PD-L, iar corespondentul Antenei 1 la Petroşani, Robert Vagner, a început să primească telefoane de ameninţare de la apropiaţii familiei Ridzi. Patronului barului în care a funcţionat sediul de campanie al Elenei Băsescu l-a sunat pe ziarist şi i-a cerut să-l lase în pace. "Chiar nu am nevoie de tine.  Măi prietene, am şi eu prieteni, înţelege lucrul asta", i-a transmis patronul clubului Keops, Siminel Iordache, zis Pingelică. "Cum ai reuşit să-mi faci un rău din ăsta cinic, să nu pot să-mi beau cafeaua liniştit. Dacă tu vrei să fim prieteni şi vrei să ne salutăm pe stradă, lasă-mă în pace. Caută-ţi subiecte în altă parte, nu în zona mea. Fă-ţi presa în altă parte, dar lasă-mă pe mine în pace", i-a spus Pingelică la telefon corespondentului Antenei 1. Un al doilea telefon a fost primit de la finul cuplului Iacob Ridzi, Emil Bercea, şi seamănă cu o încercare de mituire. Bercea îi spune ziaristului că aşteaptă să apară "la televizor", să i se facă reclamă. "Nu ne-am văzut la televizor, nu apărem. Să ne faceţi şi nouă o reclamă la Antena 1", spune Bercea, iar la răspunsul reporterului că îi va da numărul de la Departamentul Marketing al Antenei 1, Bercea precizează: "Nu, noi vorbim aici, cu oamenii noştri din oraş. Ne dai un apel şi ne întâlnim. Bine?". (M.I.A.)

Nereguli grave constate de auditul intern
Gazeta Sporturilor a dat ieri publicităţii raportul controlului intern legat de organizarea zilei de 2 mai. Este vorba despre auditul intern comandat de Monica Iacob Ridzi. "Şi eu vreau să aflu adevărul", declara Ridzi pe 30 iunie. Şi l-a aflat: nereguli cu duiumul.

1. în Nota de oportunitate nr. 17/02.04.2009 pentru organizarea evenimentului s-a stabilit un buget estimativ, care a fost fundamentat necorespunzător, el stabilindu-se valoric, şi nu cantitativ-valoric;

2. pentru organizarea evenimentului la Costineşti s-a stabilit un buget de 1.400.000 lei pentru care nu s-a specificat natura elementelor de cheltuieli, respectiv ce anume se doreşte a se achiziţiona în acest scop;

3. din verificarea documentelor depuse de firmele câştigătoare s-a constatat că acestea au acelaşi sediu social, aceiaşi acţionari;

4. contractele încheiate nu prevăd obligativitatea prestatorilor de a prezenta documentele de justificare a cheltuielilor efectuate prin care să se ateste valoarea bunurilor şi servicilor prestate, respectiv existenţa unor deconturi de cheltuieli, care nu au fost anexate la facturile fiscale în baza cărora au fost efectuate plăţile de MTS;

5. organizarea de ansamblu a evenimentelor a avut o pondere foarte mare. 30% din valoare, şi nu s-au putut identifica elementele acestui capitol;

6. nu reiese clar ce anume s-a recepţionat, nefiind specificate cantităţile de bunuri şi tipul de serviciu pentru fiecare contract în parte, nesolicitându-se nici un decont;

7. comisiile de recepţie şi-au asumat responsabilitatea propunând decontarea sumelor integrale a contractelor;

8. facturile aferente celor 3 contracte au fost vizate pentru "bun de plată" de o persoană care a făcut parte şi din comisia de recepţie: Claudia Radu;

9. au fost prezentate echipei de audit documente fără semnăturile persoanelor autorizate pe motiv că lipsesc din evidenţele Direcţiei Generale Economice a MTC.


×
Subiecte în articol: observator intern organizarea ridzi