x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PMB: Tratamente de combatere a căpuşelor în parcurile din Capitală

PMB: Tratamente de combatere a căpuşelor în parcurile din Capitală

03 Mai 2017   •   16:38
PMB: Tratamente de combatere a căpuşelor în parcurile din Capitală

Tratamentele de combatere a căpuşelor şi ţânţarilor vor fi aplicate, joi, în Parcul Tineretului, iar luni vor fi efectuate în parcurile Carol şi Izvor, precum şi în zona Unirii şi a Sălii Palatului, informează Primăria Municipiului Bucureşti. 
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe 24 aprilie, Centrul de Protecţie a Plantelor a început aplicarea tratamentelor în parcurile: Herăstrăul Vechi, Herăstrăul Nou, Mioriţa, Bordei, Floreasca, Cişmigiu şi Cartierul Francez. 
"Primarul general, Gabriela Firea, face un apel către primăriile celor şase sectoare ale Capitalei, precum şi către toţi deţinătorii/ administratorii aliniamentelor stradale să iniţieze astfel de tratamente, în aşa fel încât să fie obţinute rezultate optime pe toată suprafaţa municipiului Bucureşti", precizează PMB. 
Modul de aplicare şi obligativitatea efectuării acestor tratamente sunt reglementate de HCGMB nr. 53/ 2012. 
Potrivit acestui act normativ, "toţi deţinătorii/ administratorii/ proprietarii de spaţii verzi de utilitate publică aflate pe teritoriul municipiului Bucureşti - parcuri, grădini publice, liziere de păduri, locuri de joacă - au obligaţia să efectueze tratamente de combatere a căpuşelor, anual, în lunile mai-iunie şi septembrie. Tratamentele se vor executa şi în lunile iulie şi august în cazul în care se înregistrează ploi frecvente, precum şi ori de câte ori este necesar, până la înlăturarea focarului". 
Tratamentele se execută cu Fendona 15 SC şi se vor repeta la un interval de 15 zile după finalizarea ultimului tratament, se mai arată în comunicat. Toate produsele insecticide utilizate, atât cele pentru combaterea ţânţarilor, cât şi cele pentru combaterea căpuşelor, au o toxicitate redusă pentru om şi animalele de companie, precum şi pentru vegetaţie. 
"Tratamentele se vor repeta până la dispariţia focarelor de căpuşe", menţionează sursa citată. 

×
Subiecte în articol: capuse capitala pmb