x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PNL isi cauta "culoarea"

PNL isi cauta "culoarea"

10 Iun 2005   •   00:00

Liderii PNL incearca sa identifice, in aceasta perioada, solutiile pentru stabilirea "culorii" politice a partidului rezultat in urma unei eventuale fuziuni cu PD, in cazul in care democratii isi vor exprima disponibilitatea in acest sens.

Cei mai multi lideri liberali au respins, atat in sedintele de partid, cat si in declaratii publice, trecerea la curentul popular si renuntarea la liberalism. Compromisul ar fi, in opinia unora dintre liberali, afilierea la Partidul Popular European, dar pastrarea doctrinei liberale.

RAPORT. Invocarea atasamentului pentru liberalism demonstreaza insa, comenteaza Mediafax, ca liberalii incearca sa isi construiasca o strategie pentru a obtine cat mai mult dintr-o eventuala negociere cu PD pentru fuziune. In prezent, raportul din Parlament intre partidele Aliantei este de 1,3 la 1 in favoarea PNL. Insa, dupa alegeri, PD a crescut in sondaje, in timp ce PNL resimte erodarea guvernarii. De aceea, democratii vor ca, in cazul fuziunii, raportul sa fie cel putin egal, daca nu chiar sa incline balanta in favoarea lor.

×
Subiecte în articol: observator