x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia Capitalei: Femeia bănuită de ameninţare la metrou va rămână internată

Poliţia Capitalei: Femeia bănuită de ameninţare la metrou va rămână internată

15 Dec 2017   •   19:00
Poliţia Capitalei: Femeia bănuită de ameninţare la metrou va rămână internată

Medicii au decis ca femeia bănuită de ameninţare la metrou să rămână internată, a anunţat, vineri, Biroul de presă al Poliţiei Capitalei. 

Femeia bănuită de ameninţare la metrou a fost evaluată la Spitalul de Psihiatrie "Prof. Dr. Al. Obregia", după ce a fost audiată, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei. În acest context, medicii au decis internarea ei. 

Conform reprezentanţilor Poliţiei, alte trei persoane au mai sesizat în cursul zilei de vineri, ca urmare a mediatizării cazului de la staţia de metrou Unirii 2, că femeia prinsă de poliţişti ar fi săvârşit şi asupra lor ameninţări verbale. 

"Din audieri şi investigaţii s-a conturat ipoteza că, şi în aceste cazuri, persoana care ar fi avut un limbaj ameninţător este aceeaşi cu cea identificată vineri şi care în prezent se află în investigaţii la o unitate spitalicească. Sesizările formulate, ulterior mediatizării cazului, au fost depuse de către două femei şi un tânăr, care au interacţionat cu persoana în cauză", au menţionat oficiali ai Poliţiei. 

DGPMB precizează că în fiecare caz a fost vorba strict de cuvinte ameninţătoare, nefiind înregistrat vreun contact fizic între persoanele care au formulat sesizările şi femeia în cauză. 

"Una din sesizări a fost transmisă online, o persoană a contactat secţia de poliţie pe raza căreia domiciliază, iar cea de a treia s-a adresat Poliţiei Metrou. În total, la adresa femeii în cauză au fost transmise patru sesizări, prima fiind cea de la Unirii 2. Ulterior, au mai apărut alte trei sesizări", au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: atac la metrou amenintare la metrou