x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia germană a arestat trei irakieni suspectaţi de un complot terorist

Poliţia germană a arestat trei irakieni suspectaţi de un complot terorist

30 Ian 2019   •   22:50
Poliţia germană a arestat trei irakieni suspectaţi de un complot terorist

Trei bărbaţi irakieni au fost arestaţi în nordul Germaniei sub suspiciunea de terorism, au confirmat miercuri poliţia şi procurorii, relatează dpa.

Investigatorii au afirmat că bărbaţii au fost motivaţi de principii islamiste, dar nu este clar dacă ei au fost implicaţi într-o organizaţie teroristă.

Unul dintre bărbaţi, identificat drept Shahin F., de 23 de ani, a descărcat informaţii despre construcţia de bombe şi a comandat din Marea Britanie un comutator de aprindere. De asemenea, el a luat lecţii de conducere a unui autovehicul greu pentru că cei trei plănuiau să folosească un camion în atacul lor, au declarat procurorii.

Un atac islamist cu un camion asupra târgului de Crăciun din Berlin s-a soldat în 2016 cu 12 morţi.

Un alt suspect identificat este Hersh F., tot de 23 de ani, care împreună cu Shahin F. este acuzat că plănuia un atac grav. Un al treilea bărbat Rauf S., de 36 de ani, este acuzat că i-a ajutat încercând să le găsească o armă.

Legile germane privind protecţia vieţii private interzic publicarea numelor de familie ale suspecţilor.

Holger Muench, şeful Poliţiei federale germane (BKA), a spus că investigaţia a stabilit că suspecţii aveau un plan "de a ucide cât mai mulţi oameni posibil".

Totuşi, biroul procurorului federal a precizat că inculpaţii nu aveau o ţintă clară pentru atac şi testarea unor dintre explozibilii lor - care foloseau artificii pentru Anul Nou - a arătat că mijloacele lor nu erau sofisticate.

Cei trei au ajuns în Germania în 2015 ca refugiaţi. Nu este clar dacă deţin în prezent statutul de solicitanţi de azil.

Ei au fost arestaţi în regiunea Dithmarschen din statul nordic Schleswig-Holstein în urma unui raid matinal la care au participat şi forţele speciale.

Un vecin a declarat că bărbaţii trăiau în comunitate de circa jumătate de an şi că nu au ieşit niciodată în evidenţă.

"Cei doi irakieni erau foarte prietenoşi şi politicoşi. Întotdeauna spuneau 'bună ziua' şi erau mereu bine îmbrăcaţi", a spus un alt vecin.

Poliţia a percheziţionat şi locuinţe din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară şi landul Baden-Wuerttemberg din sudul ţării, dar nu au fost efectuate arestări.

Revista Spiegel a relatat că cei trei bărbaţi au beneficiat de asistenţă din partea unor persoane necunoscute prin intermediul Telegram, un serviciu de mesagerie criptat.

Spiegel a mai precizat că unul dintre suspecţi a spus că avea planuri de a ucide "cât de mulţi necredincioşi posibil, dar nu copii".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: terorist politia germania atac