x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliția în alertă: George Karam, patronul clubului ars Beirut a dispărut după condamnare

Poliția în alertă: George Karam, patronul clubului ars Beirut a dispărut după condamnare

20 Noi 2019   •   13:02
Poliția în alertă: George Karam, patronul clubului ars Beirut a dispărut după condamnare

Omul de afaceri libanez George Karam a dispărut la o zi după condamnare. Fostul patron al restaurantului "Beirut" din Constanţa a fost condamnat la peste 8 ani de închisoare cu executare, în dosarul deschis după ce trei tinere au murit carbonizate într-un vestiar, în 2014, când respectivul local a fost distrus de un incendiu.

Potrivit unor surse Antena 3, libanezul nu s-a prezentat până acum la poliție și are telefoanele închise. Apropiații libanezului le-au spus anchetatorilor că nici ei nu știu unde se află acesta.

George Karam a fost condamnat definitiv, marți, la 8 ani și o lună de închisoare

"În baza art.38 CP rap.la art.39 alin.1 lit.b din Codul penal cu aplic.art.10 din Legea nr.187/2012 aplică inculpatului Karam George pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci ) ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (3 ani şi 1 lună şi 10 zile), în final inculpatul executând pedeapsa de 8 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare", reiese din minuta instanţei de judecată.

Judecătorii Curţii de Apel au mai decis condamnarea la închisoare cu executare a altor cinci persoane: Pavel Constantin - chiriaş al lui Karam, 7 ani şi 9 luni şi 20 zile; Jurcă Dumitru - instalator, 5 ani şi 6 luni; Zdru Mihaela, 2 ani şi 4 luni; Nirlu Gheorghe, 1 an; Coroianu Florentina Gica, 1 an şi o lună.

Totodată firmele care au executat lucrări de modificare la restaurant, fără a deţine autorizaţii - Middle East Parteners SRL şi Tinel Cristi SRL trebuie să achite amenzi penale de 840.000 de lei, respectiv, 653.333,33 de lei, iar Nirlu Sultana o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Curtea de Apel Constanţa a mai dispus acordarea sumei de aproximativ un milion de euro cu titlul de daune morale şi materiale.

Restaurantul "Beirut", situat în centrul municipiului Constanţa, a fost distrus de un incendiu, pe 5 aprilie 2014, murind carbonizate tinerele artiste Ioana Nicoleta Cengher (22 ani), Mihaela Tucă (24 ani) şi Nicoleta Vasiliţeanu (23 ani). 

www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: George Karam