x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia, pe primul loc în topul faptelor de corupţie

Poliţia, pe primul loc în topul faptelor de corupţie

de Violeta Fotache    |    24 Feb 2011   •   19:01

Un top al corupţiei în instituţiile de aplicare, vorbim despre infracţiunile descoperite, întocmit după statisticile DNA, situează pe primul loc Poliţia. Astfel, anul trecut au fost trimişi în judecată 34 de ofiţeri-agenţi de poliţie şi alţi 24 au fost condamnaţi. Pe locul doi se situează Finanţele sau alte instituţii de control, domeniu din care 41 de oameni au fost trimişi în judecată şi alţi 11 au fost condamnaţi. Medalia de bronz la corupţie revine breslei avocaţilor, aceştia situându-se pe locul trei cu 19 inculpaţi şi alţi 10 avocaţi condamnaţi. Ultimul loc în rândurile corupţilor descoperiţi este ocupat de magistraţi, cei care împart dreptatea, 13 dintre ei fiind trimişi în judecată anul trecut şi alţi doi fiind condamnaţi.

×