x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Politica de cadre de la Cotroceni: De la albastrul funcţiei la cenuşiul demisionar

Politica de cadre de la Cotroceni: De la albastrul funcţiei la cenuşiul demisionar

30 Ian 2014   •   17:34
Politica de cadre de la Cotroceni: De la albastrul funcţiei la cenuşiul demisionar

Situaţie confuză pe site-ul preşedinţiei. Consilierii trimişi de preşedintele Băsescu să întărească firavul partid Mişcarea Pupulară apar în continuare ca şi când ar fi în funcţiune la Cotroceni. Sunt inactive, însă, link-urile care duc spre CV-urile domniilor lor. Albastrul specific link-ului activ a fost înlocuit cu un "cenuşiu" demisionar. Mai mult, printre numele care apar în comunicatul oficial al demişilor nu se regăseşte consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, marcat şi el cu aceeaşi culoare a demisionaţilor. Înţelegem că şi domnia sa este pe picior de plecare, doar că nu s-a oficializat desparţirea. Aşteptăm cu toţii o clarificare a situaţiei.

Iată şi comunicatul oficial de demitere:

Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marți, 28 ianuarie a.c., următoarele decrete și decizii:

• Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Gabriel Berca, începând cu data de 1 februarie 2014;
• Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Adrian Rădulescu, începând cu data de 1 februarie 2014 ;
• Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Laurenţiu-Sebastian Lăzăroiu, începând cu data de 1 februarie 2014;
• Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Virgil Păunescu, începând cu data de 1 februarie 2014;
• Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Daniel-Petru Funeriu, începând cu data de 1 februarie 2014 ;
• Decizie privind eliberarea din funcția de consilier de stat a doamnei Maria Bitang, începând cu data de 1 februarie 2014;
• Decizie privind eliberarea din funcția de consilier de stat a doamnei Raluca Boboc, începând cu data de 1 februarie 2014;
• Decizie privind eliberarea din funcția de consilier de stat a domnului Daniel-Andrei Moldoveanu, începând cu data de 1 februarie 2014.

×
Subiecte în articol: politica cotroceni consilieri demisii