x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Politicieni la urnele de vot

Politicieni la urnele de vot

07 Iun 2004   •   00:00

Vremea mohorata de ieri nu i-a impiedicat pe politicieni sa se prezinte la urne la putin timp dupa deschiderea oficiala a sectiilor de votare. La unison, ei i-au indemnat pe romani sa nu se sperie de ploaia patrunzatoare de afara si sa le urmeze exemplul, pentru ca aceia care vor fi alesi sa se bucure de legitimitate.

SILVIU SERGIU, CARMEN VINTILA

Presedintele Ion Iliescu a votat ieri la Liceul "Jean Monnet" din Capitala. Brat la brat cu sotia sa, Nina, seful statului a venit pe jos pana la sectia de votare nr. 120, in ciuda ploii patrunzatoare, fiind intampinat de presedintele Organizatiei PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu. Dupa ce a introdus buletinele in urna, Iliescu a refuzat sa precizeze cu cine a votat. "E secret. Am votat pentru mai bine", a spus el. Intrebat daca s-a sfatuit cu sotia sa, Ion Iliescu a raspuns: "Nu. Fiecare voteaza dupa cugetul lui". Presedintele a recunoscut insa ca au discutat pe aceasta tema, dar ca "este treaba fiecaruia cu cine voteaza". La randul ei, Nina Iliescu le-a spus ziaristilor ca venit la urne cu ganduri bune pentru cei care vor fi alesi si ca a votat aceleasi persoane ca si sotul sau. Referitor la vreme, Iliescu a apreciat ca ploaia nu va afecta prezenta la vot a romanilor. "Nu e o ploiaie care sa sperie. E placut si ploaia face bine inca. Sa nu fie in exces insa", a spus Iliescu.

PUNCTUAL. Premierul Adrian Nastase si-a exprimat ieri-dimineata votul la Scoala generala nr. 17 "Pia Bratianu". Nastase a fost foarte punctual venind la ora anuntata, 9:35, impreuna cu sotia sa, Dana, candidatul PSD la Primaria Generala, Mircea Geoana, presedintele Organizatiei PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu, si toti primarii de sector. "Sunt convins ca vor fi foarte multi bucuresteni care, in ciuda vremii de afara, vor veni sa-si exprime votul si ca acesta va fi favorabil PSD", a spus Nastase. El i-a anuntat pe membrii sectiei de votare ca fiul sau cel mare, Andrei, isi va exercita, pentru prima data, dreptul de vot. La Scoala Generala nr. 17 a votat si presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu. /

Basescu era sa-si piarda buletinul

Traian Basescu s-a prezentat la Grupul Scolar "A.D. Xenopol" cu un sfert de ceas mai devreme decat ora anuntata, imbracat lejer si convins de la prima ora ca va fi invingator. "Aveati vreun dubiu ca ma votez pe mine", le-a spus ziaristilor imediat dupa vot, grabindu-se sa retuneze stampila. Uita in schimb sa isi ia buletinul, pe care il recupereaza sotia. Insotit doar de Stolojan si de candidatul la postul de viceprimar, Basescu se declara convins ca va castiga. Liderul PD se anunta dispus sa bata palma cu PUR si PRM pentru o majoritate in Consiliu ca sa "scoata mafia pesedista din administratia locala". (Oana Stancu)

Geoana s-a rugat la Dumnezeu

Candidatul PSD la Primaria Capitalei, Mircea Geoana, si-a exercitat dreptul de vot la Sectia nr. 121, amenajata in incinta Liceului "Jean Monnet" din Bucuresti. La ora 9:05, Geoana si-a facut aparitia impreuna cu sotia sa, Mihaela, cei doi copii ai sai, Ana-Maria si Alexandru, o prietena a fiicei sale, presedintele Organizatiei PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu, precum si actualii primari de sector ai PSD. In momentul in care a introdus buletinul in urna, Geoana a zis: "Doamne ajuta!". Apoi i-a indemnat pe bucuresteni sa vina la vot, in pofida vremii si a meciului de fotbal de ieri, finala Cupei Romaniei. (Silviu Sergiu)

Monica Tatoiu a venit cu sotul

Candidata PUR la Primaria Capitalei, Monica Tatoiu, a intrat in sectia de votare 101 (de la Scoala generala nr. 12 din Pipera) la ora 9:00, impreuna cu sotul sau, Victor Tatoiu. Din cauza emotiilor, unul dintre membrii biroului sectiei de votare a uitat sa la dea celor doi stampilele. Dupa ce a votat, Monica Tatoiu a remarcat ca "nu prea tine tusul de la stampila". Intimidati de agitatia camerelor de luat vederi si a aparatelor de fotografiat, cativa cetateni care venisera la vot au asteptat linistiti la usa, neindraznind sa intre in sectie pana cand Monica Tatoiu a plecat. (Dana Piciu)

Stolojan s-a bucurat ca a plouat

Dupa ce l-a insotit la vot, dis-de-dimineata, pe candidatul Aliantei PNL-PD la Primaria Capitalei, Traian Basescu, presedintele liberal Theodor Stolojan a ajuns sa voteze la Colegiul National "Cantemir Voda", pe la ora 11:00. Stolojan a venit impreuna cu sotia sa, Elena, amandoi afisand niste tinute potrivite mai degraba cu o zi insorita de vara decat cu ploaia crunta de afara. Optimist, Stolojan s-a aratat convins ca vremea ploioasa va favoriza prezenta la vot, pentru ca, daca ar fi fost cald si frumos, bucurestenii, "iubitori de natura", ar fi preferat sa merga la iarba verde. (Monica Iordache)

Mitica Dragomir nu vrea leafa de primar

Peremistul Mitica Dragomir a votat ieri la Liceul German. El a venit insotit de familie, care nu a putut vota la aceeasi sectie de votare cu candidatul PRM. Facand trimitere la vremea mohorata si ploioasa, Dragomir a facut apel la bucuresteni sa iasa la vot si sa puna stampila pe cine vor ei. Peremistul a pus prezenta slaba la vot prin faptul ca "in week-end, dimineata, lumea se odihneste". Peremistul a promis ca, daca va castiga primaria, va proceda la fel cum a facut si la Liga Profesionista de Fotbal: nu-si va lua salariul, il va da de pomana. "O sa dau leafa de primar cui vine primul sa o ia", a spus Dragomir. (Camelia Ionescu)
×
Subiecte în articol: observator psd preşedintele votat