x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţiştii şi angajaţii din penitenciare ameninţă cu proteste. Ei solicită salarizare echitabilă și încetarea discriminării rezerviștilor

Poliţiştii şi angajaţii din penitenciare ameninţă cu proteste. Ei solicită salarizare echitabilă și încetarea discriminării rezerviștilor

04 Feb 2019   •   16:07
Poliţiştii şi angajaţii din penitenciare ameninţă cu proteste. Ei solicită salarizare echitabilă și încetarea discriminării rezerviștilor

Poliţiştii, angajaţii din penitenciare și rezerviștii militari ameninţă cu proteste pe 7 şi 8 februarie. Aceştia cer condiţii mai bune de lucru, o salarizare echitabilă pentru personalul în activitate și încetarea discriminării pensionarilor militari. În data de 7 februarie 2019, începând cu ora 09.00, ofițeri și agenți de poliție și penitenciare alături de rezerviști militari protestează în fața sediului Ministerului Administrației și Internelor și, începând cu ora 12.00, la sediul Ministerului Justiției împotriva inechităților salariale și a discriminării pensionarilor militari. În data de 8 februarie 2019, începând cu ora 08.30, protestul continuă la Parlament. Acțiunile de protest se suprapun cu Reuniunea Informală a Consiliului JAI (Justiție și Afaceri Interne), la nivel de miniștri, iar prin pichetările comune ale instituțiilor susamintite dorim să atragem atenția asupra unor probleme care afectează drepturile și interesele personalului activ și în rezervă din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Salariile personalului din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională au fost înghețate prin ordonanțe de urgență care au suspendat în mod repetat aplicarea legii cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice (L153/2017) și care au dezechilibrat acest pretins cadru unitar al salarizării în sectorul public prin discriminarea acestui domeniu de activitate.

Sursa: telegrafonline

×
Subiecte în articol: protest angajati penitenciare