x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator POLUARE CU APROBARE - "Aici se face industrie între case!"

POLUARE CU APROBARE - "Aici se face industrie între case!"

de Carmen Preotesoiu    |    17 Oct 2008   •   00:00
POLUARE CU APROBARE - "Aici se face industrie între case!"

70, 80, 100, cine mai ştie numărul cuptoarelor de teracotă? Nici măcar Garda de Mediu din Argeş, cea care ar trebui să vegheze ca aerul să fie... respirabil. S-au adunat cuptoarele de teracotă în comuna Domneşti de Argeş ca râia printre oi. Fără scăpare parcă. Fără speranţa că vreodată va dispărea cârdăşia dintre autorităţi şi teracotişti. Îmbogăţirea unora cu preţul îmbolnăvirii altora.



70, 80, 100, cine mai ştie numărul cuptoarelor de teracotă? Nici măcar Garda de Mediu din Argeş, cea care ar trebui să vegheze ca aerul să fie... respirabil. S-au adunat cuptoarele de teracotă în comuna Domneşti de Argeş ca râia printre oi. Fără scăpare parcă. Fără speranţa că vreodată va dispărea cârdăşia dintre autorităţi şi teracotişti. Îmbogăţirea unora cu preţul îmbolnăvirii altora.

De mai bine de 10 ani, tăvălugul de fum turbat şi negru bântuie comuna. S-a strecurat capiu, prin casele oamenilor, în verdele crud al ierbii, în trupul neputincios al localnicilor. A sărăcit natura, a îmbogăţit oamenii. Cerul se întunecă. Albastrul cerului de după-amiază a căpătat acum umbre negre, asemenea stafiilor din mintea ţâncilor. Semn clar că cele peste 100 de cuptoare ce împânzesc Domneştiul, după cum spun sătenii, au început să-şi zguduie într-însele sutele de cahle de teracotă puse la ars. Obrajii lui nea Nicu sunt asemenea bulgărilor de tăciune ce se perpelesc în vâltoarea focului. În cuptor, căldura trebuie să fie de peste 900 de grade. "Focul iadului", cum îi place să le spună omul ştirb, cu pantalonii prinşi la brâu cu o sfoară, cuptoarelor care au adus râca între sobari şi vecinii lor.

BANUL CONTEAZĂ
Mărul discordiei s-a născut din foc şi din pământ. "Argilă humoasă", cum îi spun cei care zi de zi, ba mai degrabă noaptea, o frământă printre degete până ce se întinde în tiparele pentru plăci, ca o plastilină. O dată ce gura cuptorului închide în ea cahlele de lut, o altă gură se deschide. Cea a lumii: ba că în comuna lor diavolul face legea, ba că fumul ăla negru din curtea vecinului ce posedă cuptor i-a ars sufletul de supărare, ba că avuţia unuia se ridică pe boala altuia. Nea Nicu a împlinit doi ani de când e paznic la foc. S-a învăţat cu el. Ştie să-i măsoare gradele din ochi, câte lemne să azvârle astfel ca văpaia să nu scadă din intensitate timp de vreo două ceasuri. Nu s-a dumirit însă nici acum dacă tusea aia seacă şi răpciugoasă s-a cuibărit în plămânii lui o dată cu cele câteva milioane cu care-şi umple buzunarele, "nu spui câte, că aici suntem la concurenţă, fiecare câştigă cât îi dă patronul" sau "ea o fi fost de la început, dar şi-a zis că acu’ e momentul să mă chinuie", spune bărbatul, şi-şi pregăteşte din nou maldărul de lemne pe care trebuie să le arunce în cuptor. Îl laudă pe fecioră-su. "E harnic şi are o repeziciune în mâini, că, dacă îşi pune mintea, dovedeşte într-o zi o sobă." În colţ, băiatul înalt, cu gene lungi şi negre parcă ar vrea să zâmbească, mândru de vorbele tatălui său. Ratele la bancă pe care le are de plătit pentru un scuter ce tocmai i-a fost furat din bătătura pe care călcă zilnic cu cahlele în mână îl determină să-şi scuipe supărarea. Odată eliminat necazul de pe buze, Silviu îşi arată talentul în a meşteri la plăcile de sobă. Palmele îi sunt crăpate asemenea pământului uscat. Prinde între degete argila dată de două ori la malaxor, o aşază în tiparniţă, cu făcăleţul o întinde bine, o fălţuieşte, o stropeşte de câteva ori cu apă, mai roboteşte oleacă la ea ca să arate bine şi o aşază cu grjă pe scândura de lemn, pentru ca bucata de lut să prindă un pic de culoare de la soare. "Am luat 1 leu cât am vorbit cu dumneavoastră!", spune tânărul de 23 de ani şi dinţii albi contrastează puternic cu faţa neagră, arsă, aidoma cahlelor pe care le meştereşte. Era un copil când i-au sclipit pentru prima oară ochii în tăciunii din cuptoare. Avea 13 ani. Puţinii bani pe care îi câştiga acolo au ajuns acum să fie şi 13, 14 milioane. "Câteodată mai mult, altă dată mai puţin, depinde de cât de mult tragi!", râde el. Iese la discotecă, îşi cumpără ce-i pofteşte sufletul, "soaţă n-am, să mă bată la cap", ce-i pasă lui de fum sau de boală?

VAIETUL BOLNAVILOR
La cei 19 ani ai săi, Ionuţ s-a obişnuit şi el cu fumul, cu focul, cu avertizările unora cum că în curând plămânii lui vor cere medicamente. Nu-i crede. Pune rămăşag pe cuvântul patronului la care lucrează de când era copil cum că fumul ăla atât de înăbuşitor nu face rău la nimeni, "Ah, şi o să vă treacă ameţeala şi răul, tre’ să vă obişnuiţi cu fumu’", mă încurajează flăcăul de după gard.

Tanti Elena nu iese la poartă. Vorbeşte sprijinindu-se în coada sapei. A scos cartofi pentru mâncare. "Nişte gâgălice. Fructe nu mai avem deloc. Şi nu că nu ar fi pământul bun, că doar acum câţiva ani erau perii mei din grădină plini. Poluarea asta. Să ieşi în fiecare dimineaţă şi să vezi ca o pâclă în faţa ta, să te îneci, să nu mai poţi să respiri e greu de suportat. Aşa ne chinuim. Din cauza plumbului, a fumului", se vaită femeia. În anul 2007, precum şi în primul semestru al anului acesta, principala afecţiune a oamenilor care se prezintă la spitalul din Domneşti este cea a căilor respiratorii. 44,7%. Aşa arată statisticile spitalului. "E într-adevăr

îngrozitor ce se întâmplă în comuna aceasta. Acum 13 ani, când am venit în comună, nu puteam să ne justificăm munca, nu aveam pacienţi. Acum, nu avem numărul necesar de paturi. Reumatism, probleme respiratorii, boli de stomac sunt cele mai frecvente afecţiuni întâlnite în ultima vreme", spune managerul spitalului, Lăcrămioara Năftănăilă. Ani de zile a lucrat printre eprubete în laborator şi cunoaşte, poate cel mai bine dintre localnici, cât de periculoase sunt emanaţiile de plumb. Nu ştie dacă aceasta este cauza, pentru că, spune femeia, "nu cred că a venit cineva să măsoare gradul de poluare. Dar, dacă stai o perioadă mai mare de timp în acest mediu în care cuptoarele ard zi şi noaptea, pot apărea anemii, căderea părului, oboseală, probleme cu respiraţia".

DOUĂ MAME, GRIJI DIFERITE
"Dimineaţa mă trezesc cu un gust dulce în gură", completează colegul doamnei Năftănăilă. Nu şi-ar da numele nici mort, căci, zice el "aici e mafie mare. Nu te poţi pune cu ei. Degeaba vine Garda de Mediu, teracotiştii se strâng buluc, fac gură, se ceartă, se împacă, fără să se facă absolut nimic. Situaţia asta nu este de azi, de ieri, autorităţile o ştiu, dar... degeaba, unii oameni tre’ să se îmbogăţească". Doina Grigore se fereşte să iasă din casă dimineaţa şi seara. "Atunci ard cuptoarele. Zeci de cuptoare, imaginaţi-vă ce fum este peste tot", povesteşte femeia. O doare. Fiica sa de numai 9 ani de-abia respiră când iese pe uşă pentru a merge la şcoală. "Nu-i pasă nimănui", pare să spună femeia rotofeie, în vreme ce ridică din umeri. Nu ştie încotro să o mai ia pentru a-şi lipsi fiicele de chinul zilnic. Îi dau lacrimile. Este mamă. Tot mamă este şi Liliana. Grija ei însă este cum să facă bani. Aşa l-a învăţat şi pe fiul ei să fie. De curând, Ciprian a împlinit 20 de ani. Lucrează la cahle de când se ştie. Cu şort la piept şi fum în gât. E tare mândră Liliana de fiul ei. "Poate o să dea la facultate", spune ea, "că bani avem, el să aibă noroc!" Câteva sobe să facă Ciprian, şi studiile şi le-a şi plătit. 6 milioane bucata, iar într-o săptămână tânărul cu mâini sprintene poate să facă şi trei. Banul să iasă. Că "de poluare, fum şi alte alea nu-mi pasă".

ÎNGĂDUINŢĂ FAŢĂ DE TERACOTIŞTI
Nea Marinică trage anevoie de hăţurile calului. Ar spune el multe, "dar ne dau ăştia foc, că sunt mulţi care fac sobe şi ne e frică de ei". Opreşte într-o doară calul, îşi ţuguie buzele şi mai mult în şoaptă recunoaşte că "fumul ăsta ne pune capăt zilelor. Să vezi mereu, mereu ceaţa aia de negru deasupra capului tău, să depui memorii la primărie, la Garda de Mediu şi totuşi să nu se facă nimic... ce poţi să mai zici?". Viceprimarul comunei are şi el cuptor de teracotă. Face de toate, cahle, cărămizi pentru sobă. "Eu îi respect pe oamenii muncitori, trebuie să-i sprijinim", spune vicele, fără să ia în calcul povara din spatele celor care nu posedă cuptoare. D-abia când află de statisticile spitalului din comună îşi dezleagă limba şi admite că numărul celor cu cuptoare este prea mare pentru comună, că cei fără autorizaţie de funcţionare se strecoară şi ei printre ceilalţi, îngroşând şi mai mult rândurile celor care îmbâcsesc aerul comunei, dar "îi mai păsuim, şi cei de la Mediu sunt îngăduitori, că altfel oamenii mor de foame". Dar "am soluţia", sare vicele. "Băgăm gaz metan şi o să aducem cuptoare electrice." Frumos gândit, numai că, în condiţiile în care oamenii se zgârcesc la a-şi cumpăra litarga (oxid de plumb amestecat cu apă şi argilă) necesar smălţuirii plăcilor şi şi-l produc singuri din deşeurile de plumb, cum şi-ar închipui viceprimarul că aceşti oameni ar putea da de la 20.000 de euro pentru un cuptor second-hand până la 50.000 de euro pentru un cuptor electric nou?

Tot înainte. Lenuţa şi soţul ei nu au primit autorizaţie. Nu s-au lăsat. Ca furnicile, neştiuţi de nimeni, meşteresc la lut, fac cahlele verzi, iar pentru o zi de muncă gratis la un patron, acesta se milostiveşte şi-i lasă să-i folosească cuptoarele. Afacerea continuă. Banii se adună. La fel şi fumul în organele oamenilor. E trecut de 6 seara. Autorităţile şi-au închis de mult prăvălia. E timpul ca teracotiştii să şi-o deschidă pe-a lor. Fumul negru, urât, asupritor se amestecă cu cel al nopţii. Rufele din curtea lui tanti Elena miros a cauciuc ars...

De capul lor

"Nu ştiu exact câte autorizaţii de funcţionare s-au dat. Suntem încă în cercetări.", spune comisarul-şef Iustin Vasilescu de la Garda de Mediu Argeş. "Eu ştiu că 61 sunt în total, 40 în intravilan şi 21 în extravilan. Dar e foarte probabil să fie mult mai mulţi fară autorizaţii", mărturiseşte comisarul-şef. Statisticile Agenţiei pentru Protecţia Mediului arată că în Domneşti s-au eliberat doar 27 de autorizaţii de mediu. Şi tot APM a stabilit împreună cu consiliul local ca o parte din teracotişti să lucreze în zilele cu soţ, iar cealaltă în zilele fără soţ. Nici una dintre aceste prevederi nu se respectă. "Ne dăm seama din reclamaţiile pe care le primim în permanenţă de la oameni", spune comisarul. Deşi în ultimul an s-au dat cam 10 amenzi. Soluţia, în viziunea reprezentantului Gărzii de Mediu, este mutarea cuptoarelor în extravilan.

×
Subiecte în articol: verde! mediu