x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta: Aderarea la euro în 2015 e teoretic posibilă, dar improbabilă

Ponta: Aderarea la euro în 2015 e teoretic posibilă, dar improbabilă

13 Dec 2012   •   20:20
Ponta: Aderarea la euro în 2015 e teoretic posibilă, dar improbabilă
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Premierul Victor Ponta, aflat la Bruxelles, la reuniunea socialiştilor europeni, a declarat că adoptarea monedei euro în 2015 rămâne un obiectiv al României, trecerea fiind teoretic posibilă, dar improbabilă.

"O să facem o analiză împreună cu BNR şi o să vedem dacă acest termen mai este unul realist. Însă 2015 rămâne termenul oficial", a declarat Ponta.

Întrebat dacă adoptarea euro este posibilă în acest an, Ponta a răspuns că "este posibil, dar nu este probabil".

"România trebuie să facă eforturi. Trecerea la euro se va face atunci când vom fi pregătiţi. Nu putem intra înainte de a fi pregătiţi. O să spuneţi că e aceeaşi poziţie cu cea a primului-ministru Donald Tusk. România trebuie să se compare cu Polonia atunci când trebuie să ia anumite decizii", a mai spus Ponta.

Premierul a adăugat că România trebuie să respecte criteriilor de convergenţă convenite între Ministerul de Finanţe şi BNR, pentru ca adoptarea euro să fie posibilă. 

×